De dimineaţa o ceaţă s-a lăsat
Şi-n pragul casei mele pe nimeni n-am aflat
Ieşind în drum, pe uliţe priveam în vale
Dar nu era nici om , nici chip de vietate.
Mă-ntorc pe drumul înceţat,
Mi-e teamă, că ce-am lăsat în urmă în ceaţă s-a pierdut,
Plâng trist, m-asez uşor pe-un trunchi de pom
Şi stau în ceaţ-înfrigurat, sperând că n-am să mor.
Tresar, aud un glas de om voios,
De bucurie sunt cuprins,
Privesc în jur dar nu zăresc,
Ci doar aud din nou ecoul cel voios.
În ceaţa grea şi deasă
Nu mai zăresc nici ale mele mâini,
Ci bâjbâi prins de garduri
Un semn ce mi s-ar face cunoscut.
Sunt disperat că nimeni nu m-aude,
Dar clipa s-a schimbat de-odată
Şi oameni văd c-apar pe uliţe,pe drumuri,
Dar nimeni nu zicea nimic, doar eu priveam încă în ceaţă.
Mă-ntorc la casa mea şi văd în prag,
Mulţime multă,plângeau că s-au pierdut în ceată,
Dar ei nu mă vedeau că eu le sunt pe faţă,
Atunci c-o rugăciune străpuns-am cerul şi ceaţa s-a ridicat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!