Urcuşul mi-e tot mai greu
Şi-l privesc sub usturimea sudorii,
Fruntea mi-e tot mai încruntată,
Părul şi el mi-e cărunt.
Mă împiedic de păcate atât de mari
Ca un orb ce călătoreşte nepovăţuit,
Plâng pentru ceea ce cunosc – păcatul
Şi nădăjduiesc în ceea ce nu cunosc deplin – Dumnezeu.
Domnul mă îmbracă în iubire, în iertare,
Iar firea-mi sudată în răni
Strigă: miluieşte-mă Fiul lui Dumnezeu,
Că eşti de minuni făcător şi de oameni iubitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!