Gânduri din tăcere

Deschizându-mi brațele de fier să te cuprind cu totul,

Iubirii am început să sper, privind în tine universul.

Arată-mi orizontul tău prin zâmbete curate

Și lasă-mă să-ți port mereu a tale aripi 'nalte.

Un gingaș sunet se aude și tot atunci se stinge,

Și-un tainic simț în mine naște iubirea ce te-atinge;

E glasul tău ce vrea să spună ființa ta ce simte,

Tăcerea mea se-ascunde-n tine,în inima-ți fierbinte.

Îți lași pe spate părul lin izvoarelor ce curg

Și ochii-nalți către senin adâncului amurg,

Obrazul tău de trandafir unindu-se cu-n zâmbet

Mi-arată dragostea ce-o porți atât de-adânc în suflet.

Iar trupul tău ce stă ascuns sub mantia albastră

A apei calde de izvor se vede ca o astră

Și când te-nalți din ape dulci tot trupul se îmbracă

Cu necreate valuri lungi, privirea s-o oprească.

Și pașii mei în pașii tăi se pierd ca luna-n soare

Și nu-mi doresc decât să cred că dragostea nu moare,

Să treacă timpul nu aș vrea,să stea în loc nicicum,

Să ne urmeze, dacă vrea, pe-același veșnic drum.

Pași în timp

Trecut-au anii mulți de-atunci,trecut-au cu un rost,

Trăirea mea la așteptări în fapte nu a fost.

Și mi-erau grijile mai mari decât în zi lumina,

Purtam durerile amari crezând că-s o cunună.

Și mi-erau visele adânci mai mult când nu dormeam,

Iar cerul fără să-l ating privirii îl purtam.

Și somnul, zidul despărțirii de haosul infern

Mi-era un pas al regăsirii în veacul cel etern.

Prieteni căutam cu dor, pustiului mister,

Ființa nu-mi găsea decât doar praful să îl cern.

Și mi-era timpul cel mai bun sfătuitor din toți,

Însă tot el îmi arăta sfârșitul unei vieți.

Și mi-era viața alergând dup’a pământului mișcare,

Nici lacrimi nu găseam să plâng, căci nu știam ce doare.

Dar totuși caut și acum prin mii de spini o floare

Ce n-a gustat pământul bun,dar încă e sub soare.

Să iertăm

Mai iertați încă odată ca să fiți și voi iertați,

Mai iertați încă odată și greșeala o uitați.

Să nu-ți pară rău vreodată c-ai iubit fără răsplată,

Să nu uiți c-ai fost și tu un străin de-această viață.

Mai gândiți-vă la voi de aveți sau nu aveți

Armele unui război, ca să le numiți virtuți,

Mai privește-n jurul tău oamenii ce stau desculți,

Mai jertfește-ți din putere și o dă celor pierduți.

Sub povara ce o port a păcatelor făcute,

Port un suflet plin de dor a luminii nevăzute,

Eu Te caut Împărate și în zi, dar și în noapte,

Dar ființa mea nu vede că Tu ești atât de-aproape.

M-am întors încă odată și-am să mă întorc mereu

Să trăiesc această viață căutând pe Dumnezeu,

Nu mă judeca acum dacă sunt sau nu sunt eu

Când pășesc pe-același drum și îmi este tot mai greu.

Mi-aș dori să porți și tu sufletului doar iubire

Și să spui lumii întregi adevărului pe nume,

Timpul trece alergând după faptele iubirii,

Noi trăim mai mult plângând pentru rănile căderii.

Mai dorim din suflet, oare, să simțim cu-adevărat

Că iubim sau că ne doare tot ce-n viață am urmat?

Mai privim în fiecare cu aceeași întristare,

Cu aceeași bucurie când greșim și luăm iertare?

Doamne dă-ne iar putere să-Ți aducem mulțumire

Pentru clipele căderii când ne-ai scos la izbăvire,

Doamne iartă-ne păcatul care-l facem conștienți,

Căci ar trebui în veacuri să îl plângem pocăiți.

Să iertăm ne-ar fi mai bine, căci nu-i nimeni fără vină,

Te-am iertat, iubite frate, ai vrea toți ca să îți spună.

Doamne iartă-ne și Tu mai mult decât o știm noi,

Să fim toți cum am mai fost,să fim toți aleșii Tăi.