Te văd pe cer senin zburând, tu mantia iubirii,
Te-mbraci cu raze lăcrimând de dorul căutării
Și din adânc te strig atunci, cobori și-nalță-mă vieții,
Căci mie taina păcii-mi ești, aflarea libertății.
În marea necuprinsă ești comoară neajunsă,
Ca soarele în dimineți, ca luna-n noapte–aprinsă,
Un val creat de mâna mea te-nalță din adâncuri,
Misterul tău a fost cândva, acum îl porți în visuri.
Ce șezi acolo fără glas pe frunze triste de cais?
În altă lume nu te las, decât purtată-n vis,
Pictată ești în rogvaiv pe aripile tale
Și zbori cu ele-n univers, în taina inimii mele.
Vântul bătea ușor în cristalele nopții de vară,
Eu așteptam cu dor, chipul tău atunci să apară,
Din neantul aprins și din timpul meu cea trecut,
O stea s-a desprins și chipul tău am văzut.
