Când soarele lumina îşi revarsă sufletul se bucură neînţeles,
Iar trupul îşi mângâie simţurile cu căldura ce şi-a ales
Şi orice este pământesc îşi schimbă firea în ceresc,
Iar omul cu bucuria în extaz în plinătate-i îngeresc.
În chipul simplei amintiri se-adună mii de bucurii,
Iar groaza temerii de mâine se spulberă de marea taină a iubirii,
Trăirea nu e cea de mâine făcând prilej de îngrijire
Prezentul este mântuire iar viitorul împlinire.
Nu este om să nu cunoască nici zâmbet, nici singurătate,
Dar sunt destui ce n-au voinţă să-mplinească iubirea-n plinătate,
Un strigăt mut din locurile-ascunse
Trezeşte-o simplă întrebare:de ce virtuţile ţi-s stinse?
Alege-ţi calea ce te face mai liber decât libertatea,
Căci timpul nu se va mai scurge cunoscând eternitatea
Îţi dau un sfat fără să-mi ceri ,că vreau în cer să ne găsim,
Primeşte pe Iisus ce viaţă nou-a dăruit, ca noi să ne iubim.
Cătălin Popa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!