Mergeam în susul drumului străin
Înconjurat de norii verzi ale pădurii,
Natura în vuiet tremurând de cânturi
Mă cuprindeau ştiind că sunt un simplu pelerin.
Trecut-am cale lungă şi paşi-mi număram
Şi haina de pe mine cu greu o mai purtam,
Sudoarea curgea din mâneca ce fruntea îmi ştergeam,
Iar ochii usturaţi îmi căutau limanul.
Deasupra mea se-adună jertfa nopţii, întunericul,
Iar eu la parta mănăstirii am sărutat pământul
Şi am iertat pe fiecare întristat de mine
Căci mi-e acum cu bucurie sufletul învie.
Pe chipul meu aşez o cruce nevăzută
Primind binecuvântarea Lui prin mâna cea văzută,
Într-o chilie părăsită mi-asez puţinul meu de suflet
Şi ostenit îi mulţumesc lui Dumnezeu că ma primit.
Cules-am flori din graiurile-ascunse
Şi noi simţiri din chipuri împlimite,
Rămân cu toate acestea în suflet plin de dor,
Mă-ntorc la casa mea mărind pe Cel mai iubitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!