Se pleacă din cer, bucuros ca o floare,
Neofilit şi iubit de numele-i mare,
Un soare nestins făcând ascultare
Din ziuă în ziuă pe cale să zboare.
Din marginea-i lată cerul arată
O lună mai caldă decât altădată
Când frigul luptă ca o iute săgeată,
Dar iată o seară de izbândă aflată.
Şi luna în stigăt, în strigăt şi-adună
Una câte una în juru-i lumină,
Stea cu stea o fală străbună,
Totu-i o boltă şi-n centru-i o lună.
Pământul jumate se lasă în umbră,
În linişte-i pace şi-o emoţie sumbră,
Amurgul se plimbă tăcut prin natură
Şi luna spre lume parcă coboară.
Cătălin Popa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!