Pocăinţă

Aşternută tăcerea în noaptea schimbată,

O rugăciune din suflet uşor e rostită,

O lacrim-alunecă pe înroşitu-mi obraz

Şi primesc atunci de la Dumnezeu un răgaz.

Nu mă văd, doar mă simt într-u-nchis răzvrătit;

O, Iisuse, te-aş ruga să m-ajuţi să mă aflu regăsit,

Dar nu pot şi mă-nec într-o groază de gânduri;

Cum păcatul am dorit şi pe Tine te-am uitat fără simţuri?

M-am întors plin de răni, neîngrijit, împietrit,

Trupul cu dulce din păcat mi-e hrănit,

Sufletul ca o pasăre fără aripi de la-nalţime s-a strivit,

Doar o rugă mi-ascunde iertarea ce mi-o dă negreşit.

Aş sorbi din iertare veşnicia iubirii Tale;

Mă iubeşti, mă iubeşti, chiar şi-acum cu păcatele mele?

Iartă-mă, te rog, căci cu greu m-am întors,

Ca-ntre stânci cu suspine sufletul mi s-a stors.

Pocăinţă ca un soare ce desparţi ziua de noapte,

Ca un aer cel respir si mă-nvie de la moarte,

Dă-mi să plâng şi să rog ne-ncetată iertare

Şi-mi arată uşurat drumul sfânt spre iubire.