BOLTA

Albastru deschis spre o bolta uitată

Mă întind s-o ating să îi simt universul

Dar sunt mic, negăsind steaua mea preferată

Sus pe cer s-a închis neştiind ce e timpul.

De-o sclipire de o clipă văd o stea străbătută

Ca de-un fulger lovită şi aprinsă fără urmă

Orizontul se schimbă şi secunda e-oprită

Bolta mea se apropie şi se face că se lasă o brumă.

M-ai găsit , în sfârşit, bolta mea obosind

Cum încape universul în această-ncăpere?

Mărginită de cuvânt şi lărgită de un gând

Şi supusă de stele nici lăsată să spere.

Rece stând fără umbră sau vreun glas tremurând

Să îmi spună aşteptarea sau măcar judecând

Că departe m-am aflat de suire spre amurg

Unde tot ce e bun ca o apă le curg.

Am greşit neluptând fără sânge jertfând

Viaţa mea de copil neştiind am atins

Şi în loc de-o slujire aducându-mă cuprins

O voinţă neclintită în păcat aducând.

Dute boltă de la mine şi-ţi găseşte loc mai sus

Locul tău este-aprins iar al meu este vis

Umpleţi cerul cu stele luminând peste ele

Fără zi, fără noapte să le-aud cum îţi cântă cântecele.

Voi veni negreşit sus pe cer ca să-mi dai nemurirea

Şi găsind astă dată aripi sfinte şi iubirea

Mă vei umple cu-al tău har strecurând fericirea

Dar acum te măresc într-o lume ce-i doar vis fără nume.