Sunt praf ce nici un fir de vânt nu se atinge,
Iar soarele cu nici o rază nu mă ajunge,
Strig,dar glasul meu se frânge
Îndată ce aerul din jurul meu se stinge.
A fost o clipă,îmi amintesc,cu soare,
Când tot ce eu aveam era iubire,
Ce sfânt moment când eu am luat fiinţă,
Dar iată,îl vând acum cu plină conştiinţă.
Să nu mă judeci,căci grea îmi este soarta
Acum când încă nu e-nchisă poarta,
Şi-mi gustă vrând nevrând pământul
Şi sângele şi lacrima ce-mi şterge-ncet păcatul.
Un suflet să întorc curat de unde a plecat
Înseamnă o viaţă sfântă ferită de păcat,
Dar mai înseamnă şi dragostea divină
În care Dumnezeu şterge orice vină.
Te rog să-mi ierţi orice greşeală
Şi vina mea s-o socoteşti o boală,
Tu,omule,aceasta vreau să-mi dăruieşti,
Ca prin aceasta să arăţi că mă iubeşti.
Îl rog pe Dumnezeu să-mi dea şi El iertare
Ca toţi să ne-ntâlnim în viaţa viitoare,
Acolo unde nu e nici boală,nici supărare,
Ci totul este sfânt în veşnica iubire.
Cătălin Popa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!