Călătoresc în lumea aceasta,
Prieteni am, fără ai putea număra,
Unul poate face cât o mie,
O mie pot face cât nici unul.
Dar voiesc pe toţi ai numi prieteni,
Dragostea mă uneşte cu toţi
Fără părere de rău,
Dacă am suferit
Sau dacă m-au socotit prea mic,
Am fost gata oricând
Să jertfesc din ce era al meu,
Unii mi-au mulţumit,
Alţii m-au îmbrâncit fără sfială,
Dar nu căutam mulţumire,
Cu atât mai mult nici ură.
Şi stau şi-mi spun:
Nimic din ce am
Nu este al meu,
Dar totuşi am
Pentru că mi s-a dat,
O comoară, nu din aur,
Taină a iubirii, dar nu ascunsă,
Bucurie a vieţii,
Dumnezeu nedespărţit în Sfânta Treime
Este trăirea mea pentru care sufletul
Neîncetat doreşte sfinţenia
Şi iubirea fără a trece o suflare de viaţă.
Trupul mă trage în jos,
Mintea mi se înalţă întru rugăciuni,
Inima învaţă să zboare,
Sufletu-mi râvneşte pe Creator.
Îmi găsesc nădejdea
În Cel ce cu iubire m-a îndreptat,
Îmi găsesc pacea
În Cel ce a binevoit în mine,
Îmi găsesc mângâierea
În Cel ce S-a milostivit spre mine,
Îmi găsesc iubirea
În Cel ce mă iubeşte cu nemărginire,
Îmi găsesc fericirea
În omul de lângă mine.
În Dumnezeu
Sunt covârşit,îndestulat,
În chipul îngerilor,iubit,
Dar nu pot fi întru totul fericit
Dacă acel om, copil,
Tânăr sau bătrân
Nu se împărtaşeşte de un zâmbet,
De o sclipire dumnezeiască
Din iubirea cu care eu îl iubesc,
Şi de la Însuşi Mântuitorul
Dacă iubirea ne cheamă la cele nevăzute,
Atunci pe Dumnezeu să-L iubim
Mai presus de orice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!