Trezit fiind de cântul mării,
În valurile-abrupte, izbite cad cernute
Scânteie se aprinde şi flacăra măririi
Ce oglindeşte-n ea un înger al vieţii nesfarşite.
La mal nisupul surpă pasul meu subţire,
Dar ochii mei se-nalţă pe chipul regăsirii
Frumoasei amintiri din îngerul luminii
De prima clipă-n care am primit suflare.
M-apropii şi mai mult cu paşii mei şoptind
În marile adâncuri, domnind acum uimirea,
Cum poate ea să ţină un înger închipuind iubirea,
Aşa-i simt eu iubirea la mine ajungând.
Iar îngerul cu aripi ca soarele cu raze
Le desfăcu mai limpede ca cerul către margini
Şi glasul lui , văzduhul că fulgerul străpunse;
Mai mult să ne luptăm, iubire a-mplini.
Se stinse tot atunci ca soarele-n amurg,
Apoi trezit din nou de cântul unei păsări,
Obrajii-nfierbântaţi şi lacrimile-mi curg,
C-acest-a fost un vis,dar n-am să-l dau uitării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!