Dor sfânt

Mi-e dor de Tine, Doamne, cum soarele şi arde,

Suspinul mi-l auzi cum tunetul se-aude

Şi în chilia mea un cânt de clopote răsună,

Atins adânc în freamăt, se pierde în furtună.

Mi-e dor de Tine, Doamne, cum fierb tăcuţi vulcanii,

Credinţa mă îndeamnă-n taine, numărându-mi paşii,

Pe calea mea îngustă se fac văzute multe

Drumuri cunoscute, răni făcute de păcate.

Mi-e dor de Tine, Doamne, cum stelele de noapte,

Răbdarea mi se-ascunde şi vreau mai multe fapte,

În vis şi-n realitate Te caut, Împărate,

Dar nu găsesc nici îngeri, nici cete minunate.

Mi-e dor de Tine, Doamne, cum lacrima-i fierbinte,

Iubirea mea Ţi-aduce durerile jertfite,

Când firea ma luptat şi-am devenit duşman,

Cu răni am fost adus, la Tine stăruiam.

Mi-e dor de Tine, Doamne, cum cel sărac dorea,

Nădejdea nu s-a stins sub ploaia ce cădea

Şi eu priveam aprins, cu ochii aţintiţi,

La cerul nedeschis, la picuri învrăjbiţi.

Mi-e dor de Tine, Doamne, cum codrii de tăcere,

Pacea fără Tine e doar un chip de amăgire,

În umbră se ascunde, în umbra şi rămâne,

Întins pe iarba udă ascult tăcerile străine.

Mi-e dor de Tine, Doamne, cum îngerii de oameni,

Dragostea în toate, răspunsul ce veni

Din fericire, din suferinţă, aleg doar o iubire,

Un dor ce mă va duce spre cer, spre mântuire.

                                        Cătălin Popa