Eu mă ridic acum prin Tine
Şi-mi dezvelesc a mele răni cu usturime
Ce m-au adus strigând în rugăciune,
Lăsând în spate căi fără de urme.
Dar pân-acum cea fost, a fost,
Un chin ce nu i-am dat un rost,
Îngenuncheam ca un erou şi mă rugam ca un ateu
Sărmanei mele conştiinţe ce se credea un dumnezeu.
Dar pacea nu aşa am dobândit-o,
Dorinţa de a fi din nou un om am regăsit-o,
Când Tu mustrării dulce mai sortit
Şi înţelegerii neînţelese până atunci m-ai pregătit.
Nimic în jur nu mai contează
Când sufletul la Dumnezeu îţi contemplează,
Sorbind din rugăciuni extazul,
Atingi desăvârşit neantul.
Mă strigă florile pe nume
Şi apele mă oglindesc în lume,
Să cad din starea cea eternă,
S-aduc la ele trăirea cea supremă.
Lumina chipul mi-l schiţează,
Iar veşnicia îl pictează
Şi-o auroră încununează
Frumosul pe care îl crează.
Când noaptea bezn-aduce
Şi totodată tăcerea înţelepciunii dulce,
S-aşterne-n suflet pacea,
Contemplând, desăvârşind iubirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!