Ce este iubirea când totul e trist?
Şi mângâierea când nimic nu mai simţi?
Îţi verşi amarul pe obrajii fierbinţi,
Te gândeşti la scapare şi încerci să nu minţi.
Într-o groapă te afli fără nici o-ndoială,
Dar să ieşi de acolo îţi este-ndoială,
Dintr-o stare de vis într-o stare de plâns
Ai mers singur pe drum cu placere străpuns
De păcatul dorit şi de cel nedorit,
Căci slujirea se face absolute, nicidecum înşelând
Să alegi ce te face mai sfânt sau mai mult nesătul
Şi-alegând ce e bun şi te face să plângi
Pentru răul ce-ai făcut să suspini aşteptând
Ca soarele să coboare în adâncul îngrozit
Să te scoată din groapă nu mai mare sau mai mic
Ci mai mult pregătit de iubirea nesfârşită
Într-o lume de vis şi adusă din cer
Să slujim împreună şi iubirea şi iertarea
Căci aceasta e calea şi chemarea omenirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!