Privesc luna din patul meu moale
Se depărtează pierzându-se-ntre stele
Străină mi se face şi noaptea luminoasă,
Tăcerea-mi este-ncununată şi-i duioasă.
Lumina se aşterne, dar nu în întuneric,
Ci-n suflet ce-şi aşteaptă cununa, veşnic,
Uitată-mi este noaptea si ziua si visul si ispita
Cand dragostea spre Tine imi este cale sfanta.
Aud izvor ce curge forţat în josul drumului
Şi văd cum soarele şi luna se-nvârt atârnate,
Natura-şi lasă haina şi iarăsi o îmbracă timpului,
Doar eu sunt liber să-Ţi slujesc din dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!