Din cer senin se-arată din când în când
O gloată strălucind ca-ntr-un tablou
Privesc uimit la ele cum stau atât de simple
Şi m-adâncesc în ganduri ascunse
Crezând că voi vădi odată şi odată
Ce nu cunosc în mine şi şade fără vlagă.
Din aşternutul sumbru şi mult adânc
Ivesc cum stelele călătoresc
Dar multe sunt bărtâne
Nu mai călătoresc,ci împânzesc ai mei luminători
Care se bucura de-a lor vedere
Şi nu le scapă nici cea mai mică clipeală de stele.
Şi totuşi gândul meu la mine îmi rămâne
Făcând o comparaţie cu-acest nemărginit neant
În el mă adâncesc dar mă opresc de-odată
În el n-am loc unde să merg
Însă în inima mea degrabă aflu
Loc mult găsesc şi nu mă mai opresc.
Şi aflu tot mai multe suflete
În jur ce-asteaptă să-mpart cu ele
Nemărginirea ce mă cuprinde pe dinăuntru
Şi fac loc pentru oricine-ar vrea să vină
Căci doar aşa va umple această lipsă
Prin dăruirea din suflet pentru suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!