SĂ POT

În inima adâncă

Simţeam un fior ce ma lăsat

Să fiu un om cum n-am mai fost

De  când în lume sunt călător.

Mireasma florilor de câmp

Aduce mii de gânduri scumpe,

Cum glasul zburătoarelor din zori

Încânt-auzul celor ce încă dorm.

Te simt în fiecare clipă,

Te-aud în fiecare glas,

Te-ador cu fiecare-atingere,

Şi încă-mi este dor de tine.

Din suflet în suflet mai poposesc,

Şi-adun cu greu iubire şi respect,

Cum zboar-albinele spre florile din camp

Şi-adună mierea lor cu greu, ce eu o risipesc.

Iubire vreau să dăruiesc,

Iubire vreau să şi primesc,

Cum şi pământu-mi dă din rod

Dar mai întâi din ploi şi sori îşi îndulceşte-al său odor.

Să fiu eu un necunoscut?

Să-mi pun o mască să nu mai fiu văzut?

Nu pot, m-ascund uşor pe faţă,

Dar sunt vădit de sufletul ce este iubitor.

Exagerez că pot iubi atât de-adânc?

Atunci şi soarele şi luna şi timpul

Şi aerul şi tot pământul şi Dumnezeu

Îmi dau prea mult să pot simţi aşa.