Eşti (II)

Eşti gândul meu ascuns din tainele iubirii,

Eşti raza ce-a pătruns până-n adâncul mării,

Eşti visul meu adânc din clipele furtunii,

Eşti amintirea mea când totul dau uitării.

Esti lacrima ce-o port pe-obrazul meu uscat,

Eşti zâmbetul frumos ce chipul mi-a purtat,

Eşti adierea blândă şi sentimentul neuitat,

Eşti ruga mea-nalţată şi dorul meu aflat.

Eşti ziua ce-a venit şi noaptea ce-a trecut,

Eşti valul neoprit ce marea l-a nascut,

Eşti universul meu şi tot ce am avut,

Eşti jertfa mea ce niciodată n-a durut.

Eşti rodul meu ales ce porţi mireasmă sfântă,

Eşti diamantul meu ce-mi străluceşti iubită,

Eşti primul fulg de nea când iarna e chemată,

Eşti dansul stelelor ce-mi cântă noaptea-n soaptă.

Eşti apripile mele ce zbor fără-ncetare,

Eşti luna dintre stele ce mângâi prin tăcere,

Eşti timpul meu oprit, iubirea ce nu moare,

Eşti ceea ce-am dorit şi ceea ce mă are.

                             Catalin Popa

EŞTI

Eşti soarele din rouă ce buzele îmi răcoreşti,

Eşti crinul frumuseţii în care florile se oglindesc,

Eşti marea cea adâncă ce-n ea comori se adâncesc,

Eşti dimineaţă însorită în care tu îmi străluceşti.

Eşti cerul meu senin şi steagul alb al păcii,

Eşti luna de pe cer ce mă veghezi în  noapte,

Eşti cântul păsărilor ce mă trezesc în şoapte,

Eşti liniştea din noapte ce contemplezi iubirii.

Eşti mantia aleasă, pe nori de vânt purtată,

Eşti soarele-n amurg ce roşu plâns se pleacă,

Eşti glasul fericirii ce-aş vrea să nu mai tacă,

Eşti clipa veşniciei, iubirii mele dăruită.

Eşti dor al lacrimilor mele vărsate din iubire,

Eşti taina regăsirii umbrită de speranţă,

Eşti marea împlinire a tot ce este viaţă,

Eşti totul pentru mine şi ţie-ţi sunt iubire.

                                             Cătălin Popa

Un pas spre iubire

Se coboară iubirea în sufletul meu,

Se coboară la fel ca în sufletul tău.

Am venit să îţi cânt din harpa iubirii,

Am venit să-ţi deschid calea-mplinirii.

Cerul senin ce odihneşte în raze,

Luna din noapte ce străluceşte în oaze,

E ca zâmbetul tău mai frumos ca o floare,

E ca lacrima ta, ce pe mine mă doare.

Clipa trăirii pe-o aripă zboară,

Iar lumina în noapte vrea să apară.

Cu tine prezentul spre veşnicie se-ndreaptă,

Unde eu te iubesc în grai şi în faptă.

Cum ochiul se-ndreaptă hotărât spre lumină,

Cum comoara se-ascunde adânc în cavernă,

Aşa mă întrept cu dăruire spre tine

Şi aşa te ascund, pecetluindu-te-n mine.

În armonia iubirii ecoul răsună,

Ca în tainele păcii ce linişte-adună.

Tu pentru mine fii veşnică iubire,

Căci eu pentru tine voi fi tot iubire.

                        Cătălin Popa

Tu eşti trăirea

Iubire, iubire aflată în mine,

Uneori îmi faci zilele atât de senine,

Alteori îmi dai clipe de tine străine,

Din tot ce doresc, te râvnesc doar pe tine.

Lumina de soare nu se desparte,

Întunericul de noapte nu se lipseşte,

Comoara de slavă nu se-ngrijeşte,

Sufletul meu doar cu tine trăieşte.

Am primit suferinţa fără cârtire,

Am primit şi credinţa fără ştirbire,

Am primit speranţa fără amăgire,

Mai lesne te-am primi pe tine, iubire.

Soarele mă-ncălzeşte, mă poartă-n lumină,

Noaptea mă hrăneşte în vis cu odihnă,

Conştiinţa de tine mereu vrea să-mi spună,

Tu eşti trăirea ce veşnicia-mi adună.

                                           Cătălin Popa

Trăim un paradis

Te-am cunoscut acum când soarele răsare,

Când noaptea vieţii triste din ochii mei dispare.

Pe chipul frumuseţii tale se văd din departare

Şi îngerii din cer slujind fără-ncetare.

Cu părul tău întins ca razele de soare,

Cu ochii tăi deschişi ca perlele în mare,

Cu trupul tău frumos cum nimeni nu mai are,

Te voi iubi mai mult, mai mult decât se poate.

Te strâng uşor în braţe ca pe-o comoară de mult preţ,

Şi-mi spui cuvinte mai frumoase decât sărutul meu atent

Şi totul ne uneşte cu legătură sfântă şi dragoste curată

Cum cerul şi pământul ne dă mereu viaţă.

Din soarele mărit vin solii luminând

Pe chipurile noastre ce-adie vântul bland,

Trăim un paradis, un rogvaiv curbat

Sclipind din răsărit, căci noi doi ne-am aflat.

                                             Cătălin Popa

Te iubesc, Doamne

Te iubesc,Doamne, fără încetare

Şi-atunci când plouă mult prea tare

Şi când cerul este luminat de soare;

Eşti dragostea care mi-ai dat suflare.

Te iubesc, Doamne, şi-aduc mărturisire

Şi-atunci când suferinţa m-aduce drept jertfire

Şi când pacea îmi dă din linişte iubire;

Eşti singurul ce mă porţi din fericire-n fericire.

Te iubesc, Doamne, în faptele trăite

Şi-atunci când rănile îmi sunt păcate

Şi când lacrimile îmi sunt vărsate;

Eşti ridicarea mea la cele mai înalte.

Te iubesc,Doamne,în gânduri şi în şoapte

Şi-atunci când frica mă cuprinde-n noapte

Şi când în ziuă te aud în toate;

Eşti cunoştinţa mea în tainele aflate.

Te iubesc, Doamne, cu toată fiinţa mea

Şi-atunci când simt aproape moartea

Şi când în suflet port iubirea;

Eşti dragostea ce mântuieşti cu învierea.

                             Cătălin Popa

Te caut

Te caut iubire , te caut în lume,

Lacrimile mele nu pot să răzbune

Anii ce-au trecut departe de tine,

Suferinţele lungi încep să se-adune.

Ce tristă sunt , mai tristă decât iarna,

Ochii mei adânci strălucesc ca luna,

Dar speranţa mea -  soarele pe cer

 Încă scânteiaza ca stelele pe cer.

Plânsul meu se-aude în adânc de munte,

Suferinţa mea - zile pustiite,

Dar de-acolo sus Dumnezeu mă vrea

Suferind acum,ca să-mi de-a iubirea.

De Tine am nevoie,de Tine Doamne,

Să-nfrunt povara ce o port în lume,

De Tine am nevoie în lume să trăiesc,

Ca acum şi-n veci neîncetat să te iubesc.

                                             Cătălin Popa

Spune-mi

Spune-mi iubito cum vezi tu lumina

Când soarele-nșiruie razele-ntruna,

Prin ape, prin flori, prin mii de culori,

Prin părul tău lung împletit până-n zări.

Spune-mi iubito cum simți tu iubirea

Când sentimentele vin și dau iar trăirea,

Prin zile, prin nopți, prin clipe de sorți,

Prin inima ta, prin ființa ce-o porți.

Spune-mi iubito care ți-e visul

Când o minune îți dă universul,

Prin fapte, prin tot ce e sfânt,

Prin iubirea ce-o porți pe pământ.

Spune-mi iubito care ți-e dorul

Când lacrima îți mângâie chipul,

Prin suspine, prin neîmplinire,

Prin gânduri ce duc la despărțire.

Spune-mi iubito că îți sunt iubirea

Când clipa se stinge și iarăși se naște,

Prin lume,prin adâncul ce duce-n eternitate,

Prin sufletele noastre ce trăiesc fericirea.

Sunt

Sunt praf ce nici un fir de vânt nu se atinge,

Iar soarele cu nici o rază nu mă ajunge,

Strig,dar glasul meu se frânge

Îndată ce aerul din jurul meu se stinge.

A fost o clipă,îmi amintesc,cu soare,

Când tot ce eu aveam era iubire,

Ce sfânt moment când eu am luat fiinţă,

Dar iată,îl vând acum cu plină conştiinţă.

Să nu mă judeci,căci grea îmi este soarta

Acum când încă nu e-nchisă poarta,

Şi-mi gustă vrând nevrând pământul

Şi sângele şi lacrima ce-mi şterge-ncet păcatul.

Un suflet să întorc curat de unde a plecat

Înseamnă o viaţă sfântă ferită de păcat,

Dar mai înseamnă şi dragostea divină

În care Dumnezeu şterge orice vină.

Te rog să-mi ierţi orice greşeală

Şi vina mea s-o socoteşti o boală,

Tu,omule,aceasta vreau să-mi dăruieşti,

Ca prin aceasta să arăţi că mă iubeşti.

Îl rog pe Dumnezeu să-mi dea şi El iertare

Ca toţi să ne-ntâlnim în viaţa viitoare,

Acolo unde nu e nici boală,nici supărare,

Ci totul este sfânt în veşnica iubire.

                                             Cătălin Popa

Şi ziua şi noaptea

Tristă e ziua în care mă aflu,

Norii tăcuţi umbresc tot pământul,

Soarele ascuns îi e frică de lume,

Plouă încet fără de urme.

Paşi-mi aleg fără de număr,

O frunză uscată mi se-aşează pe umăr

Ca o pecete peste ziua ce vine,

Tristă şi ea, lacrimi s-adune.

Un pas către viaţă aş vrea să mai fac

Ca ea să mă fure nevinovat,

Aş vrea să mai zbor fără de aripi

Până la cerul fără de marigini.

Unde eşti soare să-mi dai mângâiere?

Unde eşti lună să-mi veghezi nopţile?

Fără răspuns mă-ndrept spre mormânt,

Unde m-aşteaptă un rece adânc.

Am trăit clipă de clipă sperând,

Ochii însetaţi i-am aflat lăcrimând,

Sufletul obosit l-am aflat căutând

Iubirea adevărată, chipul ei blând.

               ***

Minunatele clipe ce se află înflorite

Din suflare divină, cu lumină hrănite,

Clipele triste au fost renăscute

În clipele vieţii acum nesfârşite.

Soare nestins sub care se-adună

Miile de sfinţi ecouri răsună

Un cântec de slavă Treimei Preasfinte,

Toţi într-un glas cu luare aminte:

Tată al nostru, glasul existenţei,

Iisuse, iertarea în chipul jertfei,

Duhule Sfinte, tainică împlinire,

Slavă Ţie Treime, ce şezi în iubire!

Visele tale în visele mele

Aş vrea să pătrundă ca luna-ntre stele.

O dorinţă, una dintre ele

Eşti chiar tu , ca luna-ntre stele.

E glasul iubirii ce zice întruna

Te vreau ne-ncetat ca ziua lumina.

Lupt pentru tine iubire dorită

Şi ziua şi noaptea ca o primă dorinţă.

                                             Cătălin Popa

Pe tine suflet

Pe tine suflet negăsit

Te caut încă rătăcit,

Te văd ca focul luminând,

Te simt ca soarele arzând.

Pe tine suflet prea iubit

Te vreau acum şi-n infinit,

Te-aud în linişte şi-n pace,

Te cânt cu grai prea dulce.

Pe tine suflet-vis neîmplinit

Te aştept ca un destin de împlinit,

Te rog să-mi fii iubire ne-ntinată,

Te iubesc, să-ti spun în fiecare faptă.

                                             Cătălin Popa

Îti dăruiesc

Dimineaţa înflorită din cristalele nopţii,

Roua lăcrimată din petalele sorţii,

Soare răsărit din ascunziş luminat

Ca o făclie nestinsă în fiecare zi am aflat.

Îţi dăruiesc neîncetat!

Luna umbrită, luminată de stele,

Mângâiere tihnită  în care tac clipele,

Visul nestins din adevărul grăit

Când lângă tine stau şi-s iubit.

Îţi dăruiesc necontenit!

Lacrimi ce curg bucurii de neuitat,

Glasul ce zice :te iubesc ne-ncetat,

Clipa dintâi când te-am aflat,

Eternul din  rai ce am urmat.

Îţi dăruiesc neîntinat!

                                             Cătălin Popa

Încrederea în iubire

Cum află omul dragostea în locuri nepermise

Și cum se lasă dus de ea până la vise,

Aș vrea să știu și eu de e iubirea greșul

Ce-l poți purta în suflet crezând că-i universul.

Sunt anii mult prea mulți ce ne despart iubirea,

Sau este doar o frică ce rup din noi trăirea!

Refuzul nostru doare,căci omorâm speranța

Ce ne-a crescut de mici și ne-anvățat ce-i viața.

Dar noi înca mai credem că tot iubirea-nvinge,

Că-i marea împlinire ce-n viață ne ajunge.

Și nu dorim mai mult decât a fi-mpreună

O cruce ridicată și-o singură cunună.

În ochii mei şi-n suflet

O lacrimă îţi curge lin ca mângâiere,

Un zâmbet se vădeşte din simpla ta tăcere

Şi dimineaţa din cer mereu răsare

Un soare pictându-te în raze.

Te privesc ca pe-o stea, dar tu eşti un soare,

Îţi vorbesc ca unui înger, dar tu eşti mai mare,

Te alint ca pe-o floare, dar tu eşti o zare,

Te ating ca pe-o mare ce mă scaldă-n iubire.

Ce taină se ascunde în trupul tău frumos,

O simt pătrunsă-n mine şi-n tremurul sfios,

O pasăre din rai cea coborât în jos

E şi iubirea ta, alături de Hristos.

Te port în suflet ca pe-o taină a iubirii,

Cum negreşit îşi poartă pacea îngerii.

Te port în mine ca seninul regăsirii,

Cum universul poartă clipele trăirii.

                                             Cătălin Popa

Drum spre infinit

În fiecare noapte zbor în visurile mele,

Te ţin în braţe , plin de dor, călătorind spre stele.

Şi când pe cerul înstelat un înger am aflat,

Spre-mpărăţie ne-anvăţat să tindem nencetat.

Şi când la ani înca o mie se-adună timpului trăit,

La infinit se vede pusă cum universul n-a privit

Împărăţia fericirii ce am dorit-o negreşit,

Iar eu cu râvna necioplită mă-ndrept adânc spre răsărit.

Pământu-l văd, e doar un punct pierdut de secole întregi,

Te strâng mai bine şi îţi spun că e momentul să alegi,

Fie te-ntorci în lumea ta şi vei muri străină;

Fie vei merge pân’ la capăt fără să ai vreo vină.

                                             Cătălin Popa

Dor sfânt

Mi-e dor de Tine, Doamne, cum soarele şi arde,

Suspinul mi-l auzi cum tunetul se-aude

Şi în chilia mea un cânt de clopote răsună,

Atins adânc în freamăt, se pierde în furtună.

Mi-e dor de Tine, Doamne, cum fierb tăcuţi vulcanii,

Credinţa mă îndeamnă-n taine, numărându-mi paşii,

Pe calea mea îngustă se fac văzute multe

Drumuri cunoscute, răni făcute de păcate.

Mi-e dor de Tine, Doamne, cum stelele de noapte,

Răbdarea mi se-ascunde şi vreau mai multe fapte,

În vis şi-n realitate Te caut, Împărate,

Dar nu găsesc nici îngeri, nici cete minunate.

Mi-e dor de Tine, Doamne, cum lacrima-i fierbinte,

Iubirea mea Ţi-aduce durerile jertfite,

Când firea ma luptat şi-am devenit duşman,

Cu răni am fost adus, la Tine stăruiam.

Mi-e dor de Tine, Doamne, cum cel sărac dorea,

Nădejdea nu s-a stins sub ploaia ce cădea

Şi eu priveam aprins, cu ochii aţintiţi,

La cerul nedeschis, la picuri învrăjbiţi.

Mi-e dor de Tine, Doamne, cum codrii de tăcere,

Pacea fără Tine e doar un chip de amăgire,

În umbră se ascunde, în umbra şi rămâne,

Întins pe iarba udă ascult tăcerile străine.

Mi-e dor de Tine, Doamne, cum îngerii de oameni,

Dragostea în toate, răspunsul ce veni

Din fericire, din suferinţă, aleg doar o iubire,

Un dor ce mă va duce spre cer, spre mântuire.

                                        Cătălin Popa

Cu inima la Tine

Cu inima la Tine, cu tânără întelepciune

Ţi-aduc în grai o simplă rugăciune.

Şi ochii mei adânci, smerita mulţumire,

Ţi-aduce mai întâi cu lacrimi de iubire.

Cu inima la Tine şi doru-l simt mai bine,

Adie gol în suflet slăvindu-Te pe Tine.

Şi chipul mi se pleacă ca floarea fără viaţă,

Petalele căzând pe vânt sper cer se-ntalţă.

Cu inima la Tine în vis păşesc fără oprire,

Te văd, Te simt, Te-aud în toate ca iubire.

Păşesc uşor, zburând pe calea celor sfinte

Şi nu mă mai cobor decât pe soarele fierbinte.

Cu inima la Tine în zilele senine

E ca şi cum aş fi pe căile divine.

Luminile din raze răsfrâng sclipiri în mine

Şi tot ce este rău ajung a fi străine.

Cu inima la Tine în nopţile cu stele,

Uşor, uşor mai cad şi unele din ele.

Veghez în noapte cerul lăcrimat

Şi port în mine taina ce mi-a dat.

Cu inima la Tine când rănile-s deschise,

În chip de mângâiere, cu aripile-ntinse,

Un înger mă cuprinde cu multă dăruire,

Iar eu cu mulţumire Te slăvesc, Treime!

Ascultă

Ascultă vântul cum adie

Când liniştea din nou te-nvie,

Iar eu apar dintr-o lumină

Şi ochii tăi din lacrimi ţi-i alină.

Priveşte cerul cum se-aprinde

Şi noaptea-ncet, încet se frânge,

Cum fiecare zi ţi-aduce

Un zâmbet pe chipul tău prea dulce.

Citeşte versurile mele,

Mă vei găsi mereu în ele,

Stând fără nici o aşteptare,

Doar dăruindu-ţi împlinire.

Şopteşte tainic gândului ascuns

Că azi în mine ai pătruns

Şi dorul fără vreo speranţă

Să te iubească nu-ncetează.

                                             Cătălin Popa

Amurg

Se pleacă din cer, bucuros ca o floare,

Neofilit şi iubit de numele-i mare,

Un soare nestins făcând ascultare

Din ziuă în ziuă pe cale să zboare.

Din marginea-i lată cerul arată

O lună mai caldă decât altădată

Când frigul luptă ca o iute săgeată,

Dar iată o seară de izbândă aflată.

Şi luna în stigăt, în strigăt şi-adună

Una câte una în juru-i lumină,

Stea cu stea o fală străbună,

Totu-i o boltă şi-n centru-i o lună.

Pământul jumate se lasă în umbră,

În linişte-i pace şi-o emoţie sumbră,

Amurgul se plimbă tăcut prin natură

Şi luna spre lume parcă coboară.

                                             Cătălin Popa

Am cunoscut

În creştet vântu-mi bate blând

Şi ceru-n ochi se pierde - şi în gând,

Dar nici o clipa n-am simţit

Că tu pe mine m-ai iubit.

În toate simţurile mele,

Cuprins ca nopţile de stele,

Nu am simţit iubirea ta,

Dar sper că nu mi-o vei lua.

Abia acum am înteles

Că tu pe mine m-ai ales,

Cum noaptea luna îşi alege

Şi ziua soarele-o-ncălzeşte.

Pe chipul tău acum se vede

Iubirea ta fără regrete,

C-am cunoscut acum iubirea

Şi tu vei fi numai a mea.

                                             Cătălin Popa

ZÂMBETUL TĂU

Zâmbetul tău ca o rază,

Pe-a cărării trudă-şi lasă,

Tot necazul de pe aripi,

Şi mă-nvăluie grăbită.

Mi te-apropii sfioasă,

De-al meu chip străin ce arde,

De lumina ta aleasa,

Ca un înger plin de slavă.

Mă cuprinzi ca o mireasă,

Şi-mi grăieşti ca o fecioară,

Din iubirea ta curată,

Fericirea ne-ntinată.

Ca un fulg de nea topită,

Şi de geruri răcorită,

Te alinţi cu-a mea guriţă,

Sub lumina ta nestinsă.

Vântu-ncet cu team-adie,

Şi iubirea noastră vie,

Ne uneşte pe vecie,

Ca pe îngerii luminii.

Voiesc ca voi sfinţi

Îndurerat de chinurile voastre în temniţele strânse,

Că plânsete se-aude în cor şi în văzduh străpunse,

Cum jalea voastră arde şi mistuie păcate,

Scrâşniţi din dinţi cu rugăciune durerile-amorţite,

Şi-i binecuvântaţi pe cei ce vă robesc în sânge,

Sfinţind şi mucegaiul, din curgerea sudorii plânse

Sunt gata să primiţi pe mine în voluptoasa împăcare,

Cernând din voi şi nepăsarea şi ura, sfinţindu-vă în aşteptare,

Primiţi-mă c-aici în lume degrabă pier cu tot cu libertate.

Să simt şi eu un lanţ în piept şi sângele cum fierbe dulce-n vene,

Să strig şi eu râvnind la cer cu voi în cor odată,

Să-l întâlnesc şi eu ca voi pe Iisus cu răni odată.

Mărturisesc că niciodată n-am cugetat o altă faptă,

Decât aceea să-mplinesc porunca Lui , iubirea nouă dată

Şi c-am greşit Acesta iarta, cerând iertare şi iertând pe-aproape,

Doresc şi eu ca voi martiri să-mi fie Hristos aproape.

Adusă de lumina vieţii în întunericul aflării,

Iubirea Lui sfinţeşte-aleşii şi îi ridică pe-a veşniciei bucurii.

VISUL TREZIRII

Trezit fiind de cântul mării,

În valurile-abrupte, izbite cad cernute

Scânteie se aprinde şi flacăra măririi

Ce oglindeşte-n ea un înger al vieţii nesfarşite.

La mal nisupul surpă pasul meu subţire,

Dar ochii mei se-nalţă pe chipul regăsirii

Frumoasei amintiri din îngerul luminii

De prima clipă-n care am primit suflare.

M-apropii şi mai mult cu paşii mei şoptind

În marile adâncuri, domnind acum uimirea,

Cum poate ea să ţină un înger închipuind iubirea,

Aşa-i simt eu iubirea la mine ajungând.

Iar îngerul cu aripi ca soarele cu raze

Le desfăcu mai limpede ca cerul către margini

Şi glasul lui , văzduhul că fulgerul străpunse;

Mai mult  să ne luptăm, iubire a-mplini.

Se stinse tot atunci ca soarele-n amurg,

Apoi trezit din nou de cântul unei păsări,

Obrajii-nfierbântaţi şi lacrimile-mi curg,

C-acest-a fost un vis,dar n-am să-l dau uitării.

UN SENS

O foaie alba şi-un pix ce stă mai mult închis

O mână slabă şi-un gând spre tine s-a deschis

Că poate mă vei întelege, nu vreau să fiu respins

Doar am luptat, am încercat să scriu destins.

Ştiam că azi în groapă mă vei arunca

Iar mâine slavă din gura ta îmi vei sriga

Vei câştiga şi tu , nedrept, un loc gătit de mine

Ţi-l las, căci n-am râvnit aceasta,ci doar pe tine.

De unde n-am aflat o umbră de mişcare

De-acolo stau atenţi şi muţi de-atâta încordare

Doar oameni ce nu trăiesc în fiecare zi într-o schimbare

Ci merg pe-un drum ce nu coboară către soare.

Cu trupu-acesta şi suflet merg pe cale

Desculţ şi dezbrăcat de orice apărare

Umplând ce este gol, şi-n viaţa ta se pare

Un sens să dai şi mie împăcare.

Totul

Cerul şi ploaia

Mi se strâng sub pleoape,

Dragostea de tine

Este tot mai mare.

Te-oglindeşti în soare

Mii de raze calde

Mă sărută foarte.

Mă uit la soare ,te văd pe tine.

Râuri , ape multe

Mi se adună-n vene,

Din potop de ape

Tu eşti singura ce scapă.

Noaptea visul îmi arată

Care e dorinţa mea

Şi te văd miseasă şi în braţe strângi

Tot ce sunt şi voi fi în veci!

ŢIE

Eu voi vorbi iar tu vei asculta

Cum glasul meu inima îţi va-ncânta,

Ştiu sigur că-n gândul tău te vei mira

Părându-ţi-se ca un vis ce mult nu va dura.

Văd chipul tău lipsit de trăsături,

Străluceşti în zâmbetul tău şi zbori

Până la mine în gând să te vezi strălucind

Şi-ntelegi , nimeni ca mine nu te vede zâmbind.

Te ating şi fiorul îl simţi tresărind,

Nu mă vezi , străluceşti iar zâmbind

Şi din nou ţi se pare că eu nu exist

Dar mă simti şi mă crezi egoist.

Ţie graiul meu ca un vis ţi se pare

Şi simţirea mai reală ca un soare

Ţie îţi sunt omul ce zboară

Ca un vis împlinit, fără să moară.

Tânărul luceafăr şi luceafărul

Un luceafăr nou răsare

Din al temniţelor raze

Şi coboară pe o cale

Străbătută doar de soare.

Se mândrea bătrân pământul

Că purta din nou pe dânsul

Un luceafăr şi mai mândru

Decât cel cea fost întâiu.

Chipul său copil voios,

Pieptul arzător din soare scos

Şi cu braţe-ntinse suple

Se făcu firesc din lume.

Cătălina nu mai fuse,

Cătălin şi el murise,

Dar luceafarul ştiuse,

Pentru viaţă ei murise.

Se afla pierdut în gânduri,

Dar trezit fiind de cânturi,

O copil-apropiată

Îi ştersese fruntea lată.

O, frumosule străin,

Te-am văzut de gânduri plin

Şi-ndrăznind să-ţi tulbur starea

Spune-mi care-ţi este supărarea?

Iar luceafărul surprins

De frumosul ei aprins

Şi de părul ei desprins

Îndrăznind ia şi răspuns.

Supărarea nu m-apasă,

Dar uimirea nu mă lasă,

Cum luceafărul de sus

Zace rece şi ascuns.

Ce ţi-e gândul la luceafăr?

Am să-ţi dau un fir de păr

Să-nţelegi că nu lungimea

Ci tăria lui contează.

El trăieşte-n nemurire,

Dar trăirea lui ce simte,

Nicidecum nu e iubire

Fără jertfă de-mplinire.

Cum ţi-e numele frumoasă

Şi de unde eşti aleasă?

Zise tânărul privind

Frumuseţea ei curgând.

Cătălina mi-e strigarea,

Sunt din neamuri credincioase.

Dar pe tine ce te-aduce,

O fi oare chiar iubirea?

Mă aduce o-mplinire,

Căci trăiesc în nemurire,

Vreau să aflu-acea iubire

Ce-o grăieşti cu-a ta uimire.

Sunt luceafăr mult mai tânăr,

Dacă vrei anii ţii număr…

Şi-ascultase tot copila

Rămânând îndragostită.

Şi trecuse timpul fuga,

În iubire alergând,

Iar cei doi iubire multă

Împreună împlinind.

Într-o noapte cu senin

Cel dintâi luceafăr blând

De mâhnire fiind plin

De pe cer atunci plecând.

Se făcu atunci prezent

Înaintea Tatălui ceresc

Şi plecându-se cu-avânt

Îi grăi aşa zicând.

Tată, Tatăl meu ceresc,

Săvârşeşti tu nedreptate?

Mie nu mi-ai dat iubirea,

Ci mi-ai dat doar nemurirea.

Fă-mă să-nteleg şi eu,

De ce fiul Tău e jos?

Din străini nu e întors,

Împlinind ce este-al meu.

Din iubire te-am creat,

Iar iubirea ai purtat,

Si curajul ai luptat

Când prin lume ai umblat.

Fiul meu acela bun

Nemurire va avea

Şi iubire va purta

Într-o lume cei a ta.

Mergi acum cu pace

Sus pe cer şi zace,

Şi-mplineşte voii moartea

Să-nvieze iar iubirea.

Şi dacă…

Şi dacă ploaia m-ar stropi

Căzută din cer din  fir în fir,

Nu m-aş răci şi nici opri,

Dând ţie fiinţa mea gătită ca un safir.

Şi dacă soarele m-ar încălzi

Îmbrăţisându-mi trupul tremurând în zi,

De tine n-aş uita şi nici lăsa,

Dând ţie clipa selenară şi stelele ce ţi-ar dansa.

Şi dacă Demiurg viaţa mi-ar lua

Clădindu-mă din nou în veşnicia Sa,

De tine iubirea-mi nu aş străina,

Rugându-ţi ţie loc cu mine în starea cea eternă.

Şi dacă tu iubirea de mine-ţi vei lua

Indiferentă-n fapte, străin mă vei afla,

De tine tot nu m-aş lăsa,

Iubirea toată din mine eu ţi-aş da.

Sunt gata

Tulbur mă-ndrept cu gândul la Tine

Şi cer îndatorat ca Solomon înţelepciune,

Mi-e teamă de lumea în care alunec

Şi plânsul ca ploaia obraji-mi înec.

Cum roua alunecă petala deschisă

Şi ochii îmi varsă din iubirea aprinsă,

Sunt gata să pierd orice luptă câstigată,

Sunt gata, dar dragostea n-o las niciodată!

Sunt doar un om

Chemat am fost la viaţă

Din nefiinţă la chipul de fiinţă,

Sunt liber să-mi aleg destinul,

Dar pot lua o hotărâre singur?

O, Doamne, fii al meu îndrumător,

Viaţa-adevărată în lume este doar un dor.

Copil mi-e sufletul, iar trupul trecător,

Gândesc la Tine-adânc, nu ca un visător.

Să fiu aici nedespărţit de Tine,

Să-ndur orice, să fac la toţi doar bine,

Sunt doar un om, greşeala-mi este-n vine,

Dar ştiu că pot iubi, Tu eşti mereu cu mine.

SUNT LIBER

Privesc luna din patul meu moale

Se depărtează pierzându-se-ntre stele

Străină mi se face şi noaptea luminoasă,

Tăcerea-mi este-ncununată şi-i duioasă.

Lumina se aşterne, dar nu în întuneric,

Ci-n suflet ce-şi aşteaptă cununa, veşnic,

Uitată-mi este noaptea si ziua si visul si ispita

Cand dragostea spre Tine imi este cale sfanta.

Aud izvor ce curge forţat în josul drumului

Şi văd cum soarele şi luna se-nvârt atârnate,

Natura-şi lasă haina şi iarăsi o îmbracă timpului,

Doar eu sunt liber să-Ţi slujesc din dragoste.

SUFLETE AL MEU

Suflete al meu

Tu în loc să rabzi

Mult adânc mă-ngropi

În mulţimi de răni.

Suflete al meu

Glasul cel Divin

Nu-l auzi grăind

Cu mustrări venind.

Suflete al meu

Te-ai închis în tine

Nu primesţi pe nimeni

Să îţi dea iubire.

Suflete al meu

Haide,lupt-acum,

Ai în faţă-un drum

Ce te face sfânt!

Suflete al meu

Crezi că totul trece

Noaptea , ziua trece

Tu însă etern vei merge.

Suflete al meu

Trupul ţi-e o haină

Ai grijă de ea

Căci cu ea vei învia.

Suflete al meu

Cei din jur aşteaptă

Să le dai tu hrană

Nicidecum povară.

Suflete al meu

Fii în veci mereu

Slujitor lui Dumnezeu

Creatorul tău.

SOARE

Soare blând,cunună de aur

Strălucirea ta îmi este tezaur

Recită-mi din timpuri căldura din razele tale

Apusul nu ai cunoscut ,ci a răsăritului cale.

Soare nestins,comoară neajunsă

Taina ta mi se face cunoscută

În adâncurile mării te scalzi ca în cer

Şi-mi trimiţi mângâieri ca şi mâine să sper.

SENTIMENTE

Stoluri multe vin

De după senin

Nu se văd ce sunt

Doar aripile-n vânt.

Loc la mine oare

Să le fac din paie?

Sau mai bine oare

Să le fac din soare?

Stoluri ca aceste

Pe la noi sunt rare

Unde se opresc

Ele stăpânesc.

De-ar veni la mine

Le-aş sluji pe ele

Să-mi arate calea

Aripi să îmi dea.

Chiar la mine vin

Loc cu soare plin

Încălzesc mai bine

Ce e rece-n mine.

Drumul dincolo de cer

De la ele cer

Aripi îmi vor da

Ca să pot zbura.

Şi de voi lua

În inima mea

Să mai duc pe cineva

Aripile vor putea.

De după senin

Totul este plin

Stolurile-s adiere

Sentimente de iubire.

Port cu mine stoluri multe

Unde merg,oriunde-n lume

Să împart din aripi multe

Sentimente de iubire.

RODUL ASTEPTĂRII

Pe o petală de trandafir în rouă chipul ţi-l privesc,

Străină eşti de lumea mea, dar iată , te zăresc,

Femeia visurilor mele în care eu mă adâncesc

Când nori de umbră mi se-adună şi nu mă mai găsesc.

Să te sărut o clip-aş vrea, să te aduc în lumea mea,

Din visul meu să mă trezeşti, să-mi mângâi faţa mea.

Iubita mea în dimineţi,sorbită de soare-n dup-amiezi,

Te rog rămâi sub umbra mea pe veci – măcar o zi.

Mărturisesc că n-am visat doar chipul tău de aur,

Ci am aflat şi-n alte lumi un sentiment mai pur.

Ceresc divinul l-am ales să-mi fie cel dintâi,

În veci viaţă să primesc, dar ţie mai întâi.

Dar iată că într-o zi de mai răsună cântece de nuntă

Şi văd în faţa mea mirat, din vis iubită,

Femeia ca un înger întrupat şi c-un zâmbet nencetat,

Ceresc divinul am aflat, din nou, în viaţă am intrat.

Realitatea

Azi sunt puţini ce cred în Dumnezeu,

Dar cei puţini plinesc ce este cel mai greu,

C-o bucurie ne-ncăpută şi c-o iubire ne-nţeleasă

Ung răni pe suflet şi ţin o rugăciune-aprinsă.

De ce stai schingiuit de patimi, rănit,

Şi nu te-ndrepţi cu faţa spre răsărit?

Să vezi lumina din amurg că nu s-a stins,

Ci-aşteaptă să te-ntrepţi spre ea cu dinadins.

Sunt tineri ne-nvăţaţi de  la părinţi,

În loc să-i crească ca şi sfinţi

Le rup din stânci tăria inocenţei,

Zidind în ei păcatul şi clipa deznadejdei.

Nu vor să ştie soarta lor nicicum,

Ci doar plăcerea din păcat acum

Cu rău se luptă fiecare-n parte

Dorind din ce în ce mai mult păcate.

Din lumea neagră de suflete pierdute

Mai strălucesc lumini îngrămădite,

Sunt cei ce n-au lăsat iubirea,

Ci au adus lui Dumnezeu prin toţi slujirea.

Iar cei ce n-au căzut cu totul în uitare

S-au deşteptat din nepăsare cu faţa către soare,

Dorind iubirea mai presus de toate,

Căci asta trebuie să fie adevărata realitate.

RAI DE FERICIRE

Rai de fericire, împărăţie pătrunsă-n mine

Nebuna mea uimire se întreba de tine;

Cum rai de fericire, izvor plin de iubire

Reverşi acum din mine nădejde şi-mplinire?

Adio grea singurătate ce plină eşti de moarte

Găseşte-ţi loc în iadul plin de neamurile tale;

Cum rai de fericire, soare cu plete de lumină

Răsari acum pe chipul meu cunună?

Te caut între nori şi stele,te caut

În oameni şi în mine rai plăcut;

Cum rai de fericire, veşnicie pe pământ adus

Pe mine mă strecori în raiul nepătruns?

PORUMBELUL

Pe-un ocean de diamante

Valurile sunt stârnite

De bătaia unor brate

Ce vâslesc pe aer blânde.

Pe-a lui urmă se cunoaste

O lumină ce străbate

Cale-ntoarsă către casă

Pe un drum păzit de-armată.

Zborul lui se-opri îndată

Pe o culme ridicată

Ca un munte ea ţinea

Acel chip ce lumina.

Un copil trecea prin preajmă

O cunună-ncununa

Capul lui smerit,plecat,

Porumbelul se făcu iar aşteptat.

Pocăinţă

Aşternută tăcerea în noaptea schimbată,

O rugăciune din suflet uşor e rostită,

O lacrim-alunecă pe înroşitu-mi obraz

Şi primesc atunci de la Dumnezeu un răgaz.

Nu mă văd, doar mă simt într-u-nchis răzvrătit;

O, Iisuse, te-aş ruga să m-ajuţi să mă aflu regăsit,

Dar nu pot şi mă-nec într-o groază de gânduri;

Cum păcatul am dorit şi pe Tine te-am uitat fără simţuri?

M-am întors plin de răni, neîngrijit, împietrit,

Trupul cu dulce din păcat mi-e hrănit,

Sufletul ca o pasăre fără aripi de la-nalţime s-a strivit,

Doar o rugă mi-ascunde iertarea ce mi-o dă negreşit.

Aş sorbi din iertare veşnicia iubirii Tale;

Mă iubeşti, mă iubeşti, chiar şi-acum cu păcatele mele?

Iartă-mă, te rog, căci cu greu m-am întors,

Ca-ntre stânci cu suspine sufletul mi s-a stors.

Pocăinţă ca un soare ce desparţi ziua de noapte,

Ca un aer cel respir si mă-nvie de la moarte,

Dă-mi să plâng şi să rog ne-ncetată iertare

Şi-mi arată uşurat drumul sfânt spre iubire.

Petrec

Petrec cu frica păcatului din fire

Ce fiecare om îl săvârşeşte din neştire,

Petrec în rugăciuni ce-s mute pentru mine

De fiecare dată când mă gândesc la Tine.

Pertec pe-un fir subţire ce-abia mă ţine

Şi-aşteaptă să-l împletesc cu fapte bune,

Petrec în locuri cunoscute ca un străin

Căci casa mea e-n cerul Tău divin.

Petrec în suflet bucurii şi răni adânci

Ce înfloresc iubire,rugăciuni,

Petrec cu Tine-n faptă şi-n fiinţă

Tu-mi eşti Dumnezeu Întreit în Fiinţă

PE DRUM

Într-o lume mare

Caut loc cu soare

În care să-mi zboare

Sufletul spre zare.

Locul mult dorit

Încă n-am găsit

Caut însetat,

Drumul mi s-a arătat.

Trec pe-un drum în cruce

Şi-un străin îmi spune

Merg şi eu cu tine

Căci nu am pe nimeni.

De-ai să mergi cu mine

Sufletul voi pune

Viaţa pentru tine

Totul din iubire.

Drumul este lung

Mulţi tâlhari se-ascund

Credincios să fii

Căci vom birui.

Dintr-o clipire

O lumină vine

Gata să îmbrace

Sufletele noastre.

De acum încolo

Griji nu vor mai fi

Doar din bucurii

Veşnic vom trăi.

OSTENIT FERICIT

Timpul  nu mai este o piedică vrednică

L-am  depăşit mult înainte devreme

Căci moartea nu este o frica de toate

Ci este mai mult un semn de-ntrebare.

Natura îmi este un ghid spre urcare

Cu o pace şi smerită ascultare

Pentru ea din furtună şi soare

Este slujire pentru a mea mântuire.

Nesupus sufletu-mi vrea strălucire

Din a Domnului mare iubire

Nu mă mir de a mea pace-n suflet

Ce cu drag ostenit,fericit am primit.

ORIZONTUL PURPURIU

Dimineaţa cerul se îmbracă

Într-o haină purpurie

Împletită chiar de soare

Ce s-a împrăştiat ca-n ceaţă.

Roşu purpuriu se-ndreaptă

Către margini, mi se pare,

Geamul meu se-aprinde-n dată

Cu lumina ce-l străbate.

Focul arde ne-ncălzind,

Ochii mei ce stau privind

Orizontul purpuriu

Ce se stinge-n cerul viu.

O bucurie rară

Plâns ,mâhnit, de dimineaţă  m-am trezit,

Uimit că-n lume un suflet ca tine n-am mai întâlnit,

Atât de mică eşti în ochii mei trupeşti

Şi-atât de mare-n suflet eşti că mie-mi străluceşti.

O, bucurie rar aflată în lumea cea deşartă,

De unde vii aşa măreaţă şi cum de mine eşti aflată?

Din tine suflete sfinţit iubire multă am primit,

În tine pe Dumnezeu sălăşluit cu multă pace am găsit.

Aş vrea acum să-ţi mulţumesc şi pe Hristos să Îl slăvesc,

C-a Lui iubire o primesc în omul pământesc,

În suflet voi purta curată mărturisirea ta neîntinată,

O, suflet cu inima-nălţată, de mine în Hristos iubită.

NOAPTEA

Culcuş îmbălsămat de gânduri nesupuse

Trupu-mi seacă sânge şi cu păcate-l stinge

Pe suflet îl răpeşte din vise-adevărate

Răpita fulgerele noaptea,odihna m-oboseşte.

Din răsărit icoană sfântă mă priveşte

Soarele ce mă trădează la fiecare-apus acum mă încălzeşte

Speranşa plânge-n suflet ca un copil cei nou născut

Ziua ce-am aşteptat cu dor din nou a început.

Timpul mi se scurge într-un cerc se-nvârte

Ziua, noapte,noaptea,ziua se învârte

Drumul meu dorit se ţine drept-nainte

Oameni sfinţi pe cale mă ajut cu dragoste.

NEPREŢUIT

Cerul mă aşteaptă cu sufletul la gură

Iar tu îmi spui că sunt un ticălos,

Sunt fără folos;

Dar vorbele tale mă întăresc mult mai tare

Crezând că sunt un ticălos.

Îmi plec capul şi mă pregătesc de orice,

Mi-e ruşine că până acum

La tine în suflet e numai scrum,

Că nu am reuşit să aprind ce s-a stins

În furtuni şi în geruri.

Mereu îmi arăţi

Cât de mic am rămas

Şi mă baţi cu mâna pe braţ

Legănând capul în stânga şi-n dreapta

Fără să uiţi şi oftatul.

Fericirea mă cuprinde şi pe mine,

În fiecare zi,

Mai des de trei ori niciodată;

Îndată apareai

Ca un călău fericirea îmi curmai

Nu puteam să-nteleg

Nici să fug de la tine,

Ca să spun într-un cuvânt

Mă jertfeam pentru tine.

Şi în clipele-acelea de izbândă

Nepreţuit îţi eram

Căci iubire-ţi dădeam

Iar tu ură şi dispreţ răspândeai

Căci ca mine nu vroiai…