Giuvaierul iubirii

Te-am căutat în visele adânci şi-n nopţile senine printre stele,

În locurile-ascunse printre stânci şi-n aurul ce curge printre gene,

Te-am căutat sub aripă de înger şi-acolo unde timpul nu mai trece,

În locurile cele mai fierbinţi,şi iată... iubirea mi te-aduce.

Şi timpul îmi spune copile şi locul mă arată departe

Şi inima mea e la tine şi sufletul meu e aproape,

Răneşte-mă cât vrei de mult şi lasă-mă încet ca să mor,

Mai rupe o parte din mine,iubirii acestea nu dor.

Şi noaptea se-arată străină şi ziua cu totu-n lumină

Şi dragostea noastră-i copilă,dar Domnul o face divină.

Nici luptele cele mai grele nu pot să omoare iubirea,

Nici alte iubiri pe pământ ca tine nu-mi dau fericirea.

Mai bine ai fi…

Ai fost aici, aproape de mine şi zâmbetul tău mi-aducea fericire,

Am crezut că există o parte din mine în inima ta dăruindu-ţi iubire.

Mi-e mult mai uşor când soarele-apune şi noaptea arată lumini ce nu sunt,

Şi sângele-mi curge făr’o rană deschisă şi ochii-s senini privind la pământ.

Ce bine ar fi să nu mai exist, când o clipă ar trece să nu te iubesc,

Ce bine ar fi dacă n-aş mai muri, să te-ating cu iubirea unui înger ceresc,

Ce bine ar fi să-mi spui că sunt mort, să nu mă mai tem de moarte şi dor,

Ce bine ar fi să-mi spui că trăiesc, ca aripi cu tine să unesc şi să zbor.

Cruce de dor

În câte chinuri şi pentru câte lacrimi am aşteptat atât de mult

Şi pentru ce iubiri şi pentru câte doruri am renunţat la tot ce sunt,

Nici timpul n-a contat, nici locul unde-am stat, nici faptul c-am visat,

Cu sângele şuvoi pe frunte , peste tot, în haine de torturi m-au îmbrăcat.

Şi câte zile-au fost şi câte clipe au trecut crezând că-s cele de pe urmă,

Dar fără rost… dar şi c-un rost mi se zărea un capăt de lumină,

Mă-ntreb de mii de ori şi îmi răspund de-atâtea ori-cum hotărârea e a mea?!

Dar nu îmi e de-ajuns să ştiu ce va urma , căci nu-i aceeaşi  calea.

Sarmana mamă, sărmanul tată cât m-au crescut şi iată-mă orfan,

Nu am nici o comoară, nu am decât povară a conştiinţei ce o am,

Mă-ntoarce la-nceput, mă duce mai departe cu fiecare gând,

Dar nu-s destule chinuri şi nici destule lacrimi ca să renunţ curând.

Un dumnezeu fiinţa ta!

Când viaţa-ţi pare doar o clipă şi când ţi-e greu crezând în ea

Nu fă din timpul tău risipă şi încrede-te-n iubirea ta,

Iar când durerea e prea mare şi nu e nimeni s-o oprească

Primeşte-o ca pe-o alinare, c-al tău păcat să-l curătească.

Şi vei primi atunci în tine pe cel ce vrea - sau nu - să vină

Şi vei-nţelege şi mai bine că a iubi nu este-o vină.

Nu te gândi că n-ai cu cine să-mpărtăşeşti iubirea ta,

Renunţă mai întâi la tine,sunt lângă tine,vei vedea.

Nu îndrăzni să spui vreodată că ai iubit destul în viaţă,

Căci nimeni nu o să te creadă şi dragostea-ţi va fi uitată.

Până la ultima suflare să crezi în tine, nu-nceta

Şi poţi numi-n asemănare, un dumnezeu, fiinţa ta!

Trăim pentru iubire

Respir suflarea ta în dragostea ce-o port pentru ființa ta,

Mă-nchin divinității și îmi jertfesc trăirea pe pământ,

Nu plâng ,nu râd și totuși c-am trăit din moarte voi gusta,

Și totuși c-am trăit și chiar de voi muri, iubirii încă sunt.

Pășesc din răsărit și până la apus visând lumina zilei,

Pășesc de la apus și până-n răsărit trăind ce am crezut,

Să zbori până la cer nu este de ajuns dacă iubirea e ce vrei,

Îndură și-umilința păstrând același drum și-abia e-un început.

Mai bine nu-ndrăzni decât să fii învins de propriile-ți puteri,

Mai bine ai lupta decât să fii condus de lumea-n care ești

Și chiar de n-ai curajul să te înfrunți și de-ncetezi să speri,

Nu poate nici păcatul, nici timpul, să te oprească să iubești.

Universul pot fi eu

Sunt oameni mulți și nu e nimeni în calea mea să se oprească,

Sunt multe voci și nu-i nici una adevărul să-mi grăiască,

Te cuprind dar nu te aflu când pașii urmăresc lumina,

Al tău e universu-ntreg, dar eu în ochii tăi sunt tină.

Peste nori sunt doar în vis, unde aripi nu se frâng,

Pe pământ sunt cine sunt, dar nici ochii nu mai plâng,

Te ating  și-abia că simți doar un gol căderii tale,

Porți în tine universul, dar n-ai loc iubirii mele.

Mai sunt ani și încă-o clipă, timpul însă nu-i al meu,

Ți-aș da clipa infinită, însă tu n-o vrei mereu,

Veșnicia mea e-o clipă de iubire pentru tine,

Tu iubește universul, dar o clipă și pe mine!

Ultima lacrimă

Și ultima lacrimă s-a dus pentru tine și ultimul gând de-ntristare,

Și ultima clipă s-a întors pentru mine, dar liniștea ei e prea mare.

Mă pierd ca o frunză purtată de vânt, uscată și arsă de soare,

Mai bine mi-ar fi pământul mormânt și zborul înalt o visare.

Atinge-mi privirea cu chipul tău blând și-nchide-mă în brațele tale,

Sărută-mă în taină pe frunte cu-n gând și vindecă rănile mele.

E ultima oară și nu pot să plâng ,e ultima clipă împreună,

Mai bine mi-ai face din brațe mormânt sau clipa aceasta eternă.

E ultimul drum, e ultima noapte în care se pierde odihna,

E ultima zi ,e ultimu-apus în care se-ascunde lumina.

Rămâi lângă mine, sau ia-mă cu tine, sau ultima lacrimă o varsă

Când clipa din urmă se-ntoarce la mine cu liniștea ei dureroasă.

Tabloul iubirii

Afară e soare și razele cad adormite pe păru-ți lucind,

O pădure departe ca o mare cu valuri adierii mângâierea cerșind,

O umbră aici încătușată-n lumină se-agață mereu de un nor

Și-n ochii-ți senini se văd ca-n oglindă iubiri, diamante de dor.

Pe trupu-ți misterul se așterne în mantii și golul se-ascunde în plin,

Un braț te-nconjoară și unul coboară tremurând ca un ultim suspin.

Obrazul tău neted sub buze îmi arde și zâmbetu-ți este timid,

Iar liniștea-ngână dragostea noastră și haosul este rănit.

Pământul se-oprește și timpul se pierde în urmele vechilor aștri,

Se-adună cu teamă, dar tot se destramă judecățile ochilor noștri.

Se vede pe cer tabloul iubirii în ecoul suflărilor noastre,

Priviți și ne-atingeți ,simțiți si aduceți ecoul iubirilor voastre.

Cuprinde-mă,tu poți!

Crispat mă-nalț ca munții și stau ascuns ca-ntr-o cavernă,

Privesc cu lacrimi râsul gol și cum renunță focul la lumină,

Tu ești cu mine și-mpotrivă când eu mă pierd în lume,

Mă-nfrânge , nu-mi voi apara o libertate fără tine.

Cuvântul este ne-nțeles când doar iubirea poate să-nțeleagă,

Ne este teamă să fim singuri, dar fuga asta o și neagă,

Un pas să facem înainte chiar la o mie înapoi,

Căci doar o clipă ne ajunge să nu fim singuri,ci amândoi.

Mă-ngrop în gânduri dureroase și fapta mi-o încătușez,

De crezi sau nu mai crezi în mine eu voi avea același crez,

Nu voi schimba nimic în lume și nu-ți voi cere nici un preț,

Măcar primește-a mea iubire ca pe un dar al meu măreț.

Scăpând acum de noaptea grea, în ochi îmi este răsăritul,

Cu brațele-mi cândva legate acum cuprind și universul,

Doar dragostea ce nu mi-a fost rănită,nici uitată,

Nu aș putea să o cuprind, doar mie, niciodată.

Iubirea-i adevărul meu

Și chiar de nu mă vei iubi, să nu mă-ndepărtezi de tine,

Chiar de voi fi doar un nimic să nu îmi spui- străine!
Să fiu și ultimul tău gând, decât iubirea nimănui,

Mai bine lasă-mă să fiu, decât adio să îmi spui.

Totul în jurul meu se schimbă, pașii nu-i pot controla,

Mă îndeamnă spre lumină unde totul pot afla.

Te zăresc din depărtare,ochii-ți sunt mărgăritare,

Părul tău atât de lung, ca o salcie pe mare.

Rochia-ți tesută parcă de-adierile de vară,

Chipul tău zâmbind pictează ochilor ce văd, fecioară.

O, nu vreau să fiu un soare peste toți să luminez,

Vreau să fiu o rază-n care, chiar de nu vrei , tu să crezi!

Nu lumina ei s-arate chipul tău frumos de suflet,

Nici să îți arate calea care-ți va aduce-un zâmbet,

Ci să fie raza care luminează și în noapte

Și scăparea cea din zi când vei spune-sunt pe moarte!

Pașii mei cobor în ritmul umbrelor ce-ascund iubirea

Și mă-nalț cu aripi suple spre a-ți aduce mulțumirea,

Nu pentru iubirea care pentru mine nu o simți,

Pentru șansa de a-ți spune: te iubesc, să nu regreți!

Ca să fiu acum cu tine lumea a și dispărut,

Să iubesc stiu cel mai bine de când ție am crezut,

Dragostea în tine naște pentru mine adevărul,

Uită tot trecutu-n care părăsit-ai universul.

                                   ***

- O, cum voi veni eu oare să cerșesc iubirea ta,

Cum voi cere de la tine să fii tu lumina mea?

Am trăit doar o iubire ce știam că se va stinge

Și-am crezut că ochii-n noapte niciodată nu vor plânge.

Dar acum și-n zi sunt lacrimi și iubirea mea niciunde,

Vorbele de-atunci sunt mute și suflarea nu se-aude.

M-am răpit acum din lume ca să pot trăi cu tine

Veșnicia mea se naște în iubirea ta de mine.

                                  ***

Nu cerși iubirea care de mult este pentru tine,

Astăzi vom uni hotare ce au fost cândva străine.

Ne cuprinde veșnicia într-o clipă de iubire,

De vom trece ca secunda vom iubi în nemurire.

Împreună

La fereastră mai privesc chipul meu pierdut în zări,

Timpul mă desparte-ntruna de pedepse și iertări,

Faptele fie mă-nalță ,deși aripi n-am purtat

Ori adâncul mi-l arată din adâncuri un înalt.

Azi aș vrea să fiu doar unul, să cunosc cu-adevărat

Taina ce se-ascunde-n mine, care vieții m-a înfiat,

Chiar de n-aș avea curaj să cunosc deplin iubirea

Să nu cred că din păcat voi cunoaște fericirea.

Acum sunt atât de-aproape,acum simt că sunt departe,

Acum plâng, acum zâmbesc peste lacrimile multe,

Cred atât de mult și totuși câteodată mă-ndoiesc

C-aș putea să fiu un altul, dacă n-aș iubi lumesc.

De priviri la judecată, sunt legat dar și iertat,

Nu cunosc nici o pedeapsa sau iertare să-mi fi dat,

Dar cunosc din judecata-mi că păcatu-nseamnă vieții,

Dacă nu este-ndreptat, închisoarea libertății.

Când privesc în urmă totul mi se pare că n-am fost,

Când privesc-nainte, totuși, mi se pare cu un rost,

Iar prezentul îmi desparte firea mea în două căi,

Una care este moartă și-una care va trăi.

Eu sunt...nu sunt...dacă nu crezi și iubirii!!!

De vom crede nu e oare ce-i cu-adevărat al firii?

Haide, vino, e mai bine ca să mergem împreună,

De vom crede în iubire vom trăi doar în lumină.

Clepsidra iubirii

Te-aștept în viața mea ,de când nici nu mai știu,

Acum străin nu aș putea cu tine să mai fiu.

Nu-mi trebuiesc comori cu mii, nici cel mai mic avut,

De mai trăiesc, de vrei să știi, în tine am crezut.

Când eram singur și-așteptam erai doar o copilă,

Dar și atunci eu te iubeam crezând într-o idilă,

Mă linișteam cu ce urma când dorul mă silea

Să cred mai bine-n altceva, decât s-accept durerea.

Tu te plimbai mereu pe străzi, eu te priveam aievea,

Cum pașii tăi se înălțau și-naintai cu-aceștia,

Cum brațele se legănau cu palmele deschise,

Iar sufletul ți-l apărai cu porțile închise.

Se contopea iubirea mea cu-ntreaga ta ființă

Și tot ce mie-mi rămânea era doar o credință,

Să mai dureze doar o zi sau poate chiar o viață,

Să te iubesc n-aș înceta de n-aș avea speranță.

Când te priveam din depărtări mi-erai atât de-aproape

Și tresăream la fel ca luna când se-odihnea în ape,

Mi se părea privirea ta că umblă dupa mine

La fel cum soarele-i pe cer la pas cu orișicine.

Se naște timpul când eu mor în fiecare clipă,

Dar pasul meu nu-l voi purta neantului din groapă,

Clepsidra se întoarce iar și iar pe-aceeași parte

Copilă nu mai ești, femeie,nimic nu ne desparte.

Când tainele ni le-am unit cu dragoste curată,

Tot universul s-a ivit purtat pe noua boltă.

Și de era un mărginit pământul ca o astră,

Acum se-arată un infinit purtând iubirea noastră.

Cu părul tău atât de lung pământul mângâiai,

Cu ochii tăi atât de blânzi tot cerul cuprindeai

Și chipul tău blajin spunea prin zâmbetul tăcut

Că vrei să fii iubirea mea și tot ce n-am avut.

Eu te-am avut de la-nceput chiar dacă n-ai știut,

Să te iubesc din nou n-aș vrea-cât te iubesc de mult!

Și dacă timpul nu va vrea să ne păstreze lui,

Îi vom muri și-om învia, ca să trăim eternului.

Pentru tine

Pentru tine-n dimineți se aprinde-ncet lumina,

Ochii tăi acestei vieți se răsfrâng ca într-o taină,

Părul tău atât de des răzvrătit ca niște valuri

Se așteaptă mângâiat și-mpletit cu mii de gânduri.

Pentru tine curg izvoare să te scalzi în fiecare,

Să-ți sărute chipul tău, palma ta mângâietoare,

Aurul ce îl ascund nu mai este o comoară,

Trupul tău ce stă plăpând l-ar purta mereu fecioară.

Pentru tine-ntreg pământul mai există-n univers,

Nici un pas al tău în lume nu va fi vreodată șters,

Aștrii vor ca și mărgele să îi porți la pieptul tău,

Orizontu-ar vrea în brațe să-i cuprinzi hotarul său.

Pentu tine ploi coboară norii grei de dorul tău

Și apoi ridică-n slavă stropii ce te-ating cu greu,

Iar în părul tău o rouă s-ar prelinge până-n seară,

Când lumina de pe cer taina își coboară.

Pentru tine gândul trece orice margine de drum,

Inima îți dă hotarul între ce e rău și bun,

Acum ești aici prezentă, trebuindu-ți pașii tăi,

Acum ești de gând purtată,peste dealuri, peste văi.

Pentru tine în amurg soarele își pleacă chipul,

Arătându-ți și mai mult ce timid își poartă rostul,

Stelele pe cer aflate ca o vagă amintire

Se ajută între ele să-ți aducă mulțumire.

Pentru tine noaptea-și poartă mantia de stele-arpinsă,

Își ridică din adâncuri luna ei ca pe-o mireasă,

Visului te-ndeamnă iarăsi pentru-o clipă de dorință,

Sufletul nu ți-e atins, nici de răni , nici de ispită.

Pentru tine eu trăiesc, suflete ce ești iubire,

Taina mea e că iubesc, plin de fericire.

Noi să facem cruce nouă,aripi înalțate

Să zburăm nedespărțiți doar în libertate.

Atât de mici ,dar mari!!!

Ce mărturie îmi aduceți, voi neființelor din lume,

Atât de dreaptă și de sfântă ființei noastre veți rămâne

Și de-i tăcută, se aude și de e-n taină, se-nțelege,

Atâta vrea ca să ne spună,iubirea nu va trece.

O, foaie albă,palidă, cuvintelor mireasă,

Cum rânduri sir în sir se strâng și tainele se-ndeasă,

Adună mie amintiri din zâmbete și lacrimi

Și tot trecutul în prezent privirii să mi-l chemi.

Tu, scaune bătrân ce scârțâi din rănile adânci de cui,

Ce subrede picioare sterpe atât de drepte pui

Și nopțile în care-n taină la masă cugetam

Tu mă purtai ca pe un rege, ce gândului domneam.

Iar tu, icoană, o fereastră spre cerul sfânt deschizi,

O rugăciune să se nască și tainelor să-mi crezi,

Genunchii mei atât de moi pământului se frâng,

Ca dorul meu să nu-l amâni când nu mai pot să plâng.

Voi munților ce stați înalți și goi, și-ascunși pădurii,

La poale sunteți judecați și adorați privirii.

Și-n nori vă faceți nevăzuți și pașilor povară,

Dar eu vă port îmbrățișați ca sânul de fecioară.

În freamăt vă alegeți pietre, ca diamante pure,

Izvoarelor ce sunteți fete ce-ar vrea iubirii să se jure,

La pas vă urmărește luna și soarele își scaldă gene,

Privirea mea ca o cunună în cercuri vi se-așterne.

Pământule ce m-ai primit și pași-mi porți cu greu

Eu chiar de sunt atât de mic te-mpovărez mereu,

Tu dă-mi din lut mai multe aripi să locuiesc în zări,

Dar clipelor mă vei tânji și pașii o să-mi ceri.

Și când mergeam spre nicăieri padurilor galante,

Mă îmbrăcau cu o perdea de umbre atârnate

Și mă-ncântau tăcerii lor ca o poveste lungă,

Oprindu-mă pe-nalte zări și coborând pe-o umbră.

Și sub privirea mea în noapte sunt stele vii și moarte,

În care să mai cred, nu știu,luminii de mai arde.

Tu, lună, încă luminezi ,dar nu pentru că poți,

Ci pentru razele ce-ți șterg a întunericului sorți.

Suntem prea mici ca să cuprindem lumea-ntreagă

Suntem prea mari și-ar trebui ființa să o creadă,

Căci nouă totul ne slujește din cer și pe pământ

Să fim ca cetele de îngeri create de Cuvânt.

Unui cuget rătăcit

E ușor să crezi iubirii

Când nu-i jertfă ca să doară,

E mai greu să credem firii

Când nu-s faptele-o comoară.

Pașii merg făloși-nainte,

Iar privirea nu coboară,

Sufletul atunci nu simte

Că mândria îl doboară.

Rugăciunea e un înger

Doar atunci când crezi în el,

Dar se stinge ca un fulger

Când iubirea nu-i un țel.

Mintea poate înțelege,

Ochii încă pot vedea,

Dar aceasta nu-i o lege

Ce decide soarta ta.

Lacrimile pot să-ți dea

Mângâiere în durere,

Însă numai când vei vrea

Ca să dai la toți iertare.

Viața trece mai îndată,

Ca un ceas de neoprit,

Fapta este o dovadă

Imprimată-n infinit.

Zâmbetul e chipul care

Îl purtăm cu-adevărat,

Iar tristețea este-o floare

Veștejită de păcat.

Un cuvânt poate să fie

Vindecarea de dureri,

Dar și sabie ce taie

Drumul tău în mii de zări.

Poti să spui că ai curajul

Sau s-arăți că-ți este teamă,

Dacă nu vei face pasul

Te vei pierde fără urmă.

Nu greșeala-n sine-omoară

Când ne este firea slabă,

Napăsarea ne doboară

Sufletul adânc în groapă.

În icoană vezi o taină,

Cerul tot e pe pământ,

Să râvnești atunci lumina,

Chiar de nu ești, ca un sfânt.

Nu-i iubirea cea mai mare

Când iubești pe al tău frate,

Dând vrășmașului iubire

Vei întrece multe fapte.

Doar iubirea este una,

Neschimbată cât trăiești,

Chiar de nu îi vezi lumina,

Datorită ei exiști.

Poti să suferi ne-ncetat

Sau să simți doar bucurie,

Dacă dragoste ai dat

Vei trăi în veșnicie.

Întoarce-te iubirii

Mi-e dor de tine suflet,de-ntreaga ta ființă,

Când mâna ta în palmă purtam cu stăruință,

Când ochilor frumoși tot cerul se-aduna

Și zâmbetul tău lin privirea-mi lumina.

Mi-e dor de nopți în care în taina te vegheam,

Când fruntea ta timidă cu drag o sărutam,

De pașii tăi pe care nicicum nu îi pierdeam,

Cu brațele strânsoare de aripi îți dădeam.

Mi-e dor de părul tău adânc lăsat pe spate,

Ca mirul din petale și visele din noapte,

Ca aripi ce îmbracă ființe necreate,

Îmbracă-mă cu el, chiar dacă sunt departe.

Mi-e dor de glasul tău, când dulce m-alintai,

Ecoul tău vorbea atunci când tu tăceai,

Azi nu se mai aud nici pașii tăi pe cale,

Mi-e dor să mai ascult adâncurile tale.

Mi-e dor de sânii tăi, ca fulgii grei de nea,

Topiți de-mbrățișări fierbinți de catifea.

La pieptul tău primeai ființa mea rănită

Și doru-mi spulberai cu gingășie sfântă.

Mi-e dor de tine suflet, de ce a fost odată,

De nopți ce rătăceam cu tine-n altă viață,

Prin stele cu priviri,când luna se-ascundea

Și zorii pe un fir luminii ne ducea.

Mi-e dor iubirii tale să fiu întâiul om

Și visul conștiinței, când te-adâncești în somn,

Întoarce-te acum,ființei mele fii,

Atâta îți mai spun,iubirea ce mă-nvii.

Cuvinte alese II

1.Omul fericit are în jurul lui oameni fericiți!

2.Abuzează de iubire dacă vrei să fii fericit!

3.Curajul este mânerul cu care mânuiești iubirea din sufletul tău!

4.Nu căuta greșelile aproapelui ,căci puține fiind multe ți se vor părea!

5.Omul necredincios plânge mai lesne atunci când este nedreptățit decât atunci când a greșit!

Icoana iubirii

În dimineti,născut,când visele s-au stins,

Când luna-n altă noapte lumina și-a aprins,

Cu ochii la icoană ,cu gândul ce îmi zboară,

În rugă-ngenunchez ca pentru prima oară.

Și-un pas ce mi-l doboară o lacrimă măruntă

...să se înalțe iar în sărbători de nuntă.

Și aripi de petale a florilor cernute,

Pe brațe ca o cruce îmi sunt acum unite.

Iubire, unde ești de nu pot ca să zbor?

Să nu mă lași să fiu o prada tuturor,

În aripi dă-mi tăria furtunilor de ploi

Și-n raze-arată calea pașilor mei goi.

Sunt singur dar nu pot să nu trăiesc în toți,

În suflet să-mi rămâi,iubire,dacă poți

Și taina ta arat-o în viața tuturor,

Să nu cunoaștem dramă în așteptări cu dor.

Și ochii mei icoanei se pleacă la pământ

Și buzele-mi așteaptă din suflet un cuvânt;

Cu tine-o să mă nasc,iubire,dacă mor

Și-n veci fără de aripi cu tine am să zbor.

Nemurirea iubirii

Sub cerul de stâncă, în marea adâncă văzându-ți ființa-n iubire,

Cuprind orizonturi, mă-ngrop și în valuri, ca tu să îmi dai nemurire.

Ființa mi-e una și dorul într-una în lacrimi fierbinți se topește,

Cum razele calde în lume să-și scalde lumina,dar nu te orbește.

Și brațele tale ca mii de petale mă-mbie miresmelor vii,

Șoptindu-mi duios, cu glasul frumos, că dragostei mele rămâi.

Sub părul tău lung ochii îți plâng și lacrima cade usor,

În palmă o prind, spre cer o aprind, ca jertfă a marelui dor.

Și zilele scurte, iubirii curate, ca anii să treacă-mi doresc

Și nopțile lungi, iubirii adânci, spre răsărit luceferi grăbesc.

Nici timpul nu știe secunda lui vie ce-o naște și moare îndată,

Dar dragostea noastră e singura faptă ce-n veci în lumină-i purtată.

Nici patimă nu-i ,nici durere să spui ca dragostea noastră va trece,

Nici visele dulci, ca răni să îți faci, iubirea în suflet n-aduce.

O clipă-n iubire înseamnă o trăire a veșnicei stări îngerești,

Să nu-ți fie teama când Domnul ne cheamă, ființa cu drag s-o jertfești.

Mamă dragă

Doar ție,mamă dragă,ți-aduc spre mulțumire

În prag de primăvară, o floare din iubire

Și glasul meu cel port din glasul tău prea blând

Ți-aduce mângâieri ca să te văd zâmbind.

Doar ție, mamă dragă,port pașii mei în viață,

Cu dor îmbrățisez ființa ta curată.

La pieptul tău aș sta și-aș asculta suflarea

Și timpul n-ar mai fi în lume așteptarea.

Doar ție, mamă dragă, iubirea mea din suflet

Îți este o comoară, pecetluită-n zâmbet

Și brațele întinse cu drag îți vor aduce

Din fapte împlinite iubire mea prea dulce.

Doar ție,mamă dragă,când razele-o să cadă

Pe chipul tău frumos,în tine o să creadă,

La fel cum eu în tine nădejdea mea o pun

Și tainele din mine cu dragoste le spun.

Doar ție ,mamă dragă, și ziua-i o mireasă,

Cu valuri de lumină și-o mantie aleasă.

Și-n noaptea cea adâncă doar stele îți adun

Și grijilor ce-mi porți ființa mi-o supun.

E primăvară iar,doar ție,maica mea,

Să fiu copil mereu,să cresc nu aș mai vrea,

Să nu îmbătrânești,mereu să îmi zâmbești

Și dragostea ce-o porți cu drag să-mi dăruiești.

E ziua ta ,maicuță,și florile-s cununi

Și ție-ți dăruiesc buchetul de minuni,

O floare să îți fiu în zi dar și în noapte

Și dragostea ce-o porți a vieții nesfârșite.

Cu tine aproape

Cu tine să zbor, atât mi-e de dor, în lumina iubirii divine,

Să nu mă întorc și aripi să port și taina s-o aflu în tine.

În lume privește, ființa-mi găsește și dragostei tale mă-nfie

Și timpul să curgă și ochiul să plângă, dar dragostea noastră să fie.

Atât îmi doresc cu tine să cresc și moartea să fie o nuntă,

În viață pășesc, iubirii sfințesc cu tine o cruce unită.

Și faptele noastre să fie curate c-a îngerilor aripi purtate

Și Domnul ce știe tot gândul ce-nvie să mântuie viețile noastre.

Cu tine mormântul, la fel ca și visul, când trece mă duce în viață,

Cum ruga-nălțată se face o faptă, când sufletul are credință.

Și lacrima caldă a celor ce-o varsă îmi este ca toamna târzie,

Când lumea e tristă și moartea-i vestită, dar totul din nou o să-nvie.

Și-n zilele triste, când răul prin lupte încearcă s-aducă durerea,

Cu jertfă senină, cu totu-n lumină, să-nălțăm bucuroși rugăciunea.

Ca ceea ce doare să fie o floare și rodul adus să-l purtăm

Cu dragoste mare, să cerem iertare și celor greșiți să o dăm.

Și pacea mi-aduce cuvântul ce tace, iubirii să ardă nestins

Și inima-mi saltă cu tine odată și Domnul se lasă atins.

Așa să îmi treacă o viață întreagă cu tine pe drumul dorit

Și Domnul Luminii în Cartea Vieții să scrie că Lui am slujit.

Frumoasă minune

În oră târzie,când luna nu știe decât să alerge în noapte,

Eu cuget la tine, frumoasă minune, iubirii te-aduc de departe.

Căldura din lampă, iubirii petală, jertfindu-se nouă în rugă

Se bucură-n taină și arde senină, izvor de lumină s-aducă.

Icoana e vie și dorul învie, cu tine să zbor pân’ la cer,

Pe Domnul să-L caut,cu tine să-L laud și dragoste nouă să cer.

Pe aripi de înger, cu tine în suflet, în noapte din nou mă cobor

Cu lacrimi de toate, când ochii împarte a nopții tăceri ce mă dor.

Să cânte și stele, să zboare cu ele și razele calde de soare,

Să mântuie dorul, să spulbere visul, slujind doar iubirilor noastre.

Și tainele toate să fie aflate în zâmbetul nostru curat,

Cu tine de mână și cerul se-adună și luna se-oprește îndat’.

E noaptea în care lumina apare și tot universul privește

Iubirea din suflet, ce-arată prin zâmbet cum totul prin ea se unește.

Eu cuget la tine ,frumoasă minune și Domnului aduc mulțumire,

Că azi împreună aducem lumină, ca lumea să creadă-n iubire.

Gânduri din tăcere

Deschizându-mi brațele de fier să te cuprind cu totul,

Iubirii am început să sper, privind în tine universul.

Arată-mi orizontul tău prin zâmbete curate

Și lasă-mă să-ți port mereu a tale aripi 'nalte.

Un gingaș sunet se aude și tot atunci se stinge,

Și-un tainic simț în mine naște iubirea ce te-atinge;

E glasul tău ce vrea să spună ființa ta ce simte,

Tăcerea mea se-ascunde-n tine,în inima-ți fierbinte.

Îți lași pe spate părul lin izvoarelor ce curg

Și ochii-nalți către senin adâncului amurg,

Obrazul tău de trandafir unindu-se cu-n zâmbet

Mi-arată dragostea ce-o porți atât de-adânc în suflet.

Iar trupul tău ce stă ascuns sub mantia albastră

A apei calde de izvor se vede ca o astră

Și când te-nalți din ape dulci tot trupul se îmbracă

Cu necreate valuri lungi, privirea s-o oprească.

Și pașii mei în pașii tăi se pierd ca luna-n soare

Și nu-mi doresc decât să cred că dragostea nu moare,

Să treacă timpul nu aș vrea,să stea în loc nicicum,

Să ne urmeze, dacă vrea, pe-același veșnic drum.

Pași în timp

Trecut-au anii mulți de-atunci,trecut-au cu un rost,

Trăirea mea la așteptări în fapte nu a fost.

Și mi-erau grijile mai mari decât în zi lumina,

Purtam durerile amari crezând că-s o cunună.

Și mi-erau visele adânci mai mult când nu dormeam,

Iar cerul fără să-l ating privirii îl purtam.

Și somnul, zidul despărțirii de haosul infern

Mi-era un pas al regăsirii în veacul cel etern.

Prieteni căutam cu dor, pustiului mister,

Ființa nu-mi găsea decât doar praful să îl cern.

Și mi-era timpul cel mai bun sfătuitor din toți,

Însă tot el îmi arăta sfârșitul unei vieți.

Și mi-era viața alergând dup’a pământului mișcare,

Nici lacrimi nu găseam să plâng, căci nu știam ce doare.

Dar totuși caut și acum prin mii de spini o floare

Ce n-a gustat pământul bun,dar încă e sub soare.

Să iertăm

Mai iertați încă odată ca să fiți și voi iertați,

Mai iertați încă odată și greșeala o uitați.

Să nu-ți pară rău vreodată c-ai iubit fără răsplată,

Să nu uiți c-ai fost și tu un străin de-această viață.

Mai gândiți-vă la voi de aveți sau nu aveți

Armele unui război, ca să le numiți virtuți,

Mai privește-n jurul tău oamenii ce stau desculți,

Mai jertfește-ți din putere și o dă celor pierduți.

Sub povara ce o port a păcatelor făcute,

Port un suflet plin de dor a luminii nevăzute,

Eu Te caut Împărate și în zi, dar și în noapte,

Dar ființa mea nu vede că Tu ești atât de-aproape.

M-am întors încă odată și-am să mă întorc mereu

Să trăiesc această viață căutând pe Dumnezeu,

Nu mă judeca acum dacă sunt sau nu sunt eu

Când pășesc pe-același drum și îmi este tot mai greu.

Mi-aș dori să porți și tu sufletului doar iubire

Și să spui lumii întregi adevărului pe nume,

Timpul trece alergând după faptele iubirii,

Noi trăim mai mult plângând pentru rănile căderii.

Mai dorim din suflet, oare, să simțim cu-adevărat

Că iubim sau că ne doare tot ce-n viață am urmat?

Mai privim în fiecare cu aceeași întristare,

Cu aceeași bucurie când greșim și luăm iertare?

Doamne dă-ne iar putere să-Ți aducem mulțumire

Pentru clipele căderii când ne-ai scos la izbăvire,

Doamne iartă-ne păcatul care-l facem conștienți,

Căci ar trebui în veacuri să îl plângem pocăiți.

Să iertăm ne-ar fi mai bine, căci nu-i nimeni fără vină,

Te-am iertat, iubite frate, ai vrea toți ca să îți spună.

Doamne iartă-ne și Tu mai mult decât o știm noi,

Să fim toți cum am mai fost,să fim toți aleșii Tăi.

O naștere din nou

Au fost atâtea clipe trăite în iubire,

Au fost atâtea zâmbete născute-n fericire,

Purtam cu dor în suflet cuvântul lui Hristos

Și chipul mi-era blând,mai sfânt și mai frumos.

Purtam în ochi senini vederi duhovnicești

Și lacrimi ce erau ca îngerii cerești,

În pașii mei urmam a Domnului chemare

Și ruga mi-era zbor și armă de răbdare.

Purtam în zi lumină a Domnului iubit,

Și-n noapte privegheam cu dor neprihănit,

Și pacea mi-era una,iubirea pentru toți,

Ființa mi-era chip al rugilor fierbinți.

Dar am pierdut de mult ființa ce-o purtam

Și arma mea de foc cu care mă luptam.

Sunt plin de răni,pierdut al grijilor lumești,

Încătușat fiind păcatelor trupești.

E vina mea că port un suflet plin de spini

Și nimeni nu m-atinge, văzându-mă cu răni,

E vina mea,o,Doamne, și nu știu cum să vin

'naintea Fetei Tale, s-aduc doar un suspin.

Mi-ar trebui și lacrimi, cu pocăința-adâncă,

Ar trebui și fapte, ființa mea s-aducă,

Dar nu mai știu să spun o rugă ,Împărate,

Să mistui Tu în mine mulțimea de păcate.

Atâția sfinți sunt, Doamne,ce pot ca să-mi ajute,

Să dea ființei mele iubirile pierdute,

Dar eu prefac mereu iubirea lor curată

În griji de ne-nțeles,în dragoste uitată.

Adu-mi din nou lumină în ochii-ntunecați

Și dă odihnă iar pașilor aflați,

Să port asemenea-Ți un chip, cu sufletul smerit,

Și nașterii din nou să fiu acum primit.

Să nu mai fie-n mine păcat neîndreptat

Și nici iubirea care de Tine a uitat,

Să fie dimineața mereu un început,

Iubirea Ta să-mi spună că astăzi m-am născut.

Lumina nopții

Lumina nopții

În norii de umbră când noaptea-i mireasă,

Când valuri de luncă o lună își țeasă,

Privesc cuibărindu-mi suflarea pierdută,

În ritmul de valuri, în noaptea tăcută.

O floare răpită se zbate în vânt

Cerșindu-mi privirea și-un ultim cuvânt:

Frumusețea din tine, mirosul tău sfânt

Le lasă la mine,aici pe pământ.

Mă-ntorc cu privirea și văd cum o stea

Se pierde ușor, ca floarea și ea.

...să fie un fiu de luceafăr iubind

O fată frumoasă,iubirea-i cerșind.

Și inima dorul vrea să cunoască,

De lună, de stele, de valuri de luncă,

De florile care spre cer se înalță,

De nopțile calde-ncununate cu viață.

O mantie adâncă a cerului închisă

Ochilor se lasă acum a fi deschisă,

O lume-n care încă n-am fost născut iubirii

Mă naște și mă-mbracă în razele luminii.

E greu să port lumină în nopțile adânci

Și tainele ascunse s-arăt lumii întregi

Tu poartă-mă întâi prin anii mulți ai tăi

Și-apoi s-arăt în nopți minunile ce dai.

Drum către...zâmbet

Ce scurtă este ziua și ce lungă e durerea,

Ce lungă e durerea ,dar ce dulce-i fericirea!

O, nu simți cum ziua trece ca un fulger rătăcit,

Căutându-l cu privirea, alergând ca un pripit?

                       

Căutăm și căutăm văile și munții vii,

Adâncind și iar clădind suferinți și bucurii,

Ai rămâne fără haină,fără pâinea de la gură,

Ca să vezi cum poartă alții zâmbetul în loc de ură.

Lacrima e doar o stea,de pe cer nu ar cădea,

Dar cu timpul nu se luptă nesfârșitul de-a veghea

Și se stinge într-o clipă lăsând cerul fără ea,

Aducându-se ca jertfă,vindecând cu ea durerea.

Ca s-o iau de la-nceput, e mai greu decât acum,

Trebuie să mă întorc și să caut un alt drum,

Unde nimeni nu va fi mângâiere când n-oi ști,

Doar pe tine te mai simt,omule care iubești.

Nu-i nici simplă,nu-i nici grea crucea fiecăruia,

Dar în rănile ce port vina nu-i decât a mea,

Iar în zâmbetul frumos ce aduce liniștea

E doar Unul,e Hristos,ce îmi duce crucea.

Cerșind sfințenia

Când ți-am lipsit ți-am fost aproape în duhul care ne-am iubit,

De ți-am greșit să uiți de toate,ființei tale m-am jertfit,

Să pot ajunge negreșit c-o aripă zburând  la tine

Și crucea noastră s-o unim cu Iisus în rugăciune.

Aș vrea să port în gândul meu singurătatea-n loc de-odihnă,

Să port în loc de graiul meu doar rugăciuni în taină,

Să port în loc de mângâieri suspine care le uitam

Și-n loc de sufletu-mi iubit pe tine să te am.

O dimineață făr' lumină e ca un suflet fără viață,

O floare făr-a fi deschisă e ca iubirea ne-nteleasă,

Un vis e-o pasăre în zbor necunoscând zborul spre casă,

Iar suferința e un dor de fericire și speranță.

Aș vrea să port în loc de aripi genunchi răniți în rugăciune,

Să port în loc de așteptare iubire pentru orișicine,

Să port în loc de-a mea voință smerita ascultare,

Ființei tale să-mplinesc nevoia de iubire.

Suflet în oglindă

Tu cine ești în viața asta,cui trăiești?

Când mergi pe-un drum în pașii tăi ce urmărești?

Sunt oameni mulți,înconjurat fiind, ești nevăzut,

Doar lacrimi calde-ngenunchind de dor se mai aud.

Când candela mai arde-ncet cu foc amețitor

Lumina ți se face umbră și ruga ta se-oprește-n zbor.

Să nu te-oprești, să nu continui, și-ai vrea să întelegi

Pe care cale s-o urmezi la pace să ajungi.

Privești înalt,privești-n-adânc și dai din aripi atârnând,

Tu vrei să ai și mulțumirea c-ai cunoscut tot pe pământ,

Tu vrei  să porți și izbăvirea păcatelor ce nu le-ai plâns,

Întreabă-te întâi pe tine dacă dorința-i de-ajuns.

Cum porți sufletul tău blând în mulțimea de păcate,

Alții au dat viață-n el și tu-l dai acum la moarte?

Cum grăiește-n noapte glasul rugăciunile cu lacrimi,

Când în zi aceeași gură clevetește fără margini?

Viața ta e o comoară ca s-o prețuiești cu frică,

S-o jertfești atunci când alții jertfa lor nu vor s-aducă,

Să iubești atunci tot omul când încearcă să te-omoare,

Viața ta nu se va pierde-n lumea asta trecătoare.