Suflet în oglindă

Tu cine ești în viața asta,cui trăiești?

Când mergi pe-un drum în pașii tăi ce urmărești?

Sunt oameni mulți,înconjurat fiind, ești nevăzut,

Doar lacrimi calde-ngenunchind de dor se mai aud.

Când candela mai arde-ncet cu foc amețitor

Lumina ți se face umbră și ruga ta se-oprește-n zbor.

Să nu te-oprești, să nu continui, și-ai vrea să întelegi

Pe care cale s-o urmezi la pace să ajungi.

Privești înalt,privești-n-adânc și dai din aripi atârnând,

Tu vrei să ai și mulțumirea c-ai cunoscut tot pe pământ,

Tu vrei  să porți și izbăvirea păcatelor ce nu le-ai plâns,

Întreabă-te întâi pe tine dacă dorința-i de-ajuns.

Cum porți sufletul tău blând în mulțimea de păcate,

Alții au dat viață-n el și tu-l dai acum la moarte?

Cum grăiește-n noapte glasul rugăciunile cu lacrimi,

Când în zi aceeași gură clevetește fără margini?

Viața ta e o comoară ca s-o prețuiești cu frică,

S-o jertfești atunci când alții jertfa lor nu vor s-aducă,

Să iubești atunci tot omul când încearcă să te-omoare,

Viața ta nu se va pierde-n lumea asta trecătoare.