Mi-e dor de tine suflet,de-ntreaga ta ființă,
Când mâna ta în palmă purtam cu stăruință,
Când ochilor frumoși tot cerul se-aduna
Și zâmbetul tău lin privirea-mi lumina.
Mi-e dor de nopți în care în taina te vegheam,
Când fruntea ta timidă cu drag o sărutam,
De pașii tăi pe care nicicum nu îi pierdeam,
Cu brațele strânsoare de aripi îți dădeam.
Mi-e dor de părul tău adânc lăsat pe spate,
Ca mirul din petale și visele din noapte,
Ca aripi ce îmbracă ființe necreate,
Îmbracă-mă cu el, chiar dacă sunt departe.
Mi-e dor de glasul tău, când dulce m-alintai,
Ecoul tău vorbea atunci când tu tăceai,
Azi nu se mai aud nici pașii tăi pe cale,
Mi-e dor să mai ascult adâncurile tale.
Mi-e dor de sânii tăi, ca fulgii grei de nea,
Topiți de-mbrățișări fierbinți de catifea.
La pieptul tău primeai ființa mea rănită
Și doru-mi spulberai cu gingășie sfântă.
Mi-e dor de tine suflet, de ce a fost odată,
De nopți ce rătăceam cu tine-n altă viață,
Prin stele cu priviri,când luna se-ascundea
Și zorii pe un fir luminii ne ducea.
Mi-e dor iubirii tale să fiu întâiul om
Și visul conștiinței, când te-adâncești în somn,
Întoarce-te acum,ființei mele fii,
Atâta îți mai spun,iubirea ce mă-nvii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!