Sub cerul de stâncă, în marea adâncă văzându-ți ființa-n iubire,
Cuprind orizonturi, mă-ngrop și în valuri, ca tu să îmi dai nemurire.
Ființa mi-e una și dorul într-una în lacrimi fierbinți se topește,
Cum razele calde în lume să-și scalde lumina,dar nu te orbește.
Și brațele tale ca mii de petale mă-mbie miresmelor vii,
Șoptindu-mi duios, cu glasul frumos, că dragostei mele rămâi.
Sub părul tău lung ochii îți plâng și lacrima cade usor,
În palmă o prind, spre cer o aprind, ca jertfă a marelui dor.
Și zilele scurte, iubirii curate, ca anii să treacă-mi doresc
Și nopțile lungi, iubirii adânci, spre răsărit luceferi grăbesc.
Nici timpul nu știe secunda lui vie ce-o naște și moare îndată,
Dar dragostea noastră e singura faptă ce-n veci în lumină-i purtată.
Nici patimă nu-i ,nici durere să spui ca dragostea noastră va trece,
Nici visele dulci, ca răni să îți faci, iubirea în suflet n-aduce.
O clipă-n iubire înseamnă o trăire a veșnicei stări îngerești,
Să nu-ți fie teama când Domnul ne cheamă, ființa cu drag s-o jertfești.
... sublim poem... sublim poet... sublima nemurire...
RăspundețiȘtergere