Afară e soare și razele cad adormite pe păru-ți lucind,
O pădure departe ca o mare cu valuri adierii mângâierea cerșind,
O umbră aici încătușată-n lumină se-agață mereu de un nor
Și-n ochii-ți senini se văd ca-n oglindă iubiri, diamante de dor.
Pe trupu-ți misterul se așterne în mantii și golul se-ascunde în plin,
Un braț te-nconjoară și unul coboară tremurând ca un ultim suspin.
Obrazul tău neted sub buze îmi arde și zâmbetu-ți este timid,
Iar liniștea-ngână dragostea noastră și haosul este rănit.
Pământul se-oprește și timpul se pierde în urmele vechilor aștri,
Se-adună cu teamă, dar tot se destramă judecățile ochilor noștri.
Se vede pe cer tabloul iubirii în ecoul suflărilor noastre,
Priviți și ne-atingeți ,simțiți si aduceți ecoul iubirilor voastre.
In seara aceasta, de neuitat, maestre,
RăspundețiȘtergereMi-i sufletul eliberat de-aceste poeme...
Caci sublimul, fiorul si tot ce le este,
M-au aprins de iubire, inainte de vreme...
In seara aceasta, atat de albastra,
Vad stele pe cerul sufletului meu,
Formeazi din ele o bucurie maiastra
Ce-o tine de-a pururi, in taina, Dumnezeu...
Iti spun de-abia acum, despre aceasta traire...
Fiindca-am vazut ca pot sa ma-odihnesc,
In liniste si pace ca intr-o nemurire,
In versul tau candid, prietenesc...
iti multumesc din suflet!!!
RăspundețiȘtergere