Te-aștept în viața mea ,de când nici nu mai știu,
Acum străin nu aș putea cu tine să mai fiu.
Nu-mi trebuiesc comori cu mii, nici cel mai mic avut,
De mai trăiesc, de vrei să știi, în tine am crezut.
Când eram singur și-așteptam erai doar o copilă,
Dar și atunci eu te iubeam crezând într-o idilă,
Mă linișteam cu ce urma când dorul mă silea
Să cred mai bine-n altceva, decât s-accept durerea.
Tu te plimbai mereu pe străzi, eu te priveam aievea,
Cum pașii tăi se înălțau și-naintai cu-aceștia,
Cum brațele se legănau cu palmele deschise,
Iar sufletul ți-l apărai cu porțile închise.
Se contopea iubirea mea cu-ntreaga ta ființă
Și tot ce mie-mi rămânea era doar o credință,
Să mai dureze doar o zi sau poate chiar o viață,
Să te iubesc n-aș înceta de n-aș avea speranță.
Când te priveam din depărtări mi-erai atât de-aproape
Și tresăream la fel ca luna când se-odihnea în ape,
Mi se părea privirea ta că umblă dupa mine
La fel cum soarele-i pe cer la pas cu orișicine.
Se naște timpul când eu mor în fiecare clipă,
Dar pasul meu nu-l voi purta neantului din groapă,
Clepsidra se întoarce iar și iar pe-aceeași parte
Copilă nu mai ești, femeie,nimic nu ne desparte.
Când tainele ni le-am unit cu dragoste curată,
Tot universul s-a ivit purtat pe noua boltă.
Și de era un mărginit pământul ca o astră,
Acum se-arată un infinit purtând iubirea noastră.
Cu părul tău atât de lung pământul mângâiai,
Cu ochii tăi atât de blânzi tot cerul cuprindeai
Și chipul tău blajin spunea prin zâmbetul tăcut
Că vrei să fii iubirea mea și tot ce n-am avut.
Eu te-am avut de la-nceput chiar dacă n-ai știut,
Să te iubesc din nou n-aș vrea-cât te iubesc de mult!
Și dacă timpul nu va vrea să ne păstreze lui,
Îi vom muri și-om învia, ca să trăim eternului.
pffffffffffffff cea mai frumoasa poezie pe care ai scris-o vreodata...nu ma mai saturam...tbx
RăspundețiȘtergeremultumesc sormea.me2:X
RăspundețiȘtergereIntoarce tu clepsidra pe cealalta parte,nu o lasa pe ea sa-si faca de cap.Cu bine,
RăspundețiȘtergerede ce nu?oricum ne apropiem cu fiecare clipa de vesnicie!!!pe curand...
RăspundețiȘtergereFrumoasa prima strofa..
RăspundețiȘtergere