Pentru tine

Pentru tine-n dimineți se aprinde-ncet lumina,

Ochii tăi acestei vieți se răsfrâng ca într-o taină,

Părul tău atât de des răzvrătit ca niște valuri

Se așteaptă mângâiat și-mpletit cu mii de gânduri.

Pentru tine curg izvoare să te scalzi în fiecare,

Să-ți sărute chipul tău, palma ta mângâietoare,

Aurul ce îl ascund nu mai este o comoară,

Trupul tău ce stă plăpând l-ar purta mereu fecioară.

Pentru tine-ntreg pământul mai există-n univers,

Nici un pas al tău în lume nu va fi vreodată șters,

Aștrii vor ca și mărgele să îi porți la pieptul tău,

Orizontu-ar vrea în brațe să-i cuprinzi hotarul său.

Pentu tine ploi coboară norii grei de dorul tău

Și apoi ridică-n slavă stropii ce te-ating cu greu,

Iar în părul tău o rouă s-ar prelinge până-n seară,

Când lumina de pe cer taina își coboară.

Pentru tine gândul trece orice margine de drum,

Inima îți dă hotarul între ce e rău și bun,

Acum ești aici prezentă, trebuindu-ți pașii tăi,

Acum ești de gând purtată,peste dealuri, peste văi.

Pentru tine în amurg soarele își pleacă chipul,

Arătându-ți și mai mult ce timid își poartă rostul,

Stelele pe cer aflate ca o vagă amintire

Se ajută între ele să-ți aducă mulțumire.

Pentru tine noaptea-și poartă mantia de stele-arpinsă,

Își ridică din adâncuri luna ei ca pe-o mireasă,

Visului te-ndeamnă iarăsi pentru-o clipă de dorință,

Sufletul nu ți-e atins, nici de răni , nici de ispită.

Pentru tine eu trăiesc, suflete ce ești iubire,

Taina mea e că iubesc, plin de fericire.

Noi să facem cruce nouă,aripi înalțate

Să zburăm nedespărțiți doar în libertate.

Atât de mici ,dar mari!!!

Ce mărturie îmi aduceți, voi neființelor din lume,

Atât de dreaptă și de sfântă ființei noastre veți rămâne

Și de-i tăcută, se aude și de e-n taină, se-nțelege,

Atâta vrea ca să ne spună,iubirea nu va trece.

O, foaie albă,palidă, cuvintelor mireasă,

Cum rânduri sir în sir se strâng și tainele se-ndeasă,

Adună mie amintiri din zâmbete și lacrimi

Și tot trecutul în prezent privirii să mi-l chemi.

Tu, scaune bătrân ce scârțâi din rănile adânci de cui,

Ce subrede picioare sterpe atât de drepte pui

Și nopțile în care-n taină la masă cugetam

Tu mă purtai ca pe un rege, ce gândului domneam.

Iar tu, icoană, o fereastră spre cerul sfânt deschizi,

O rugăciune să se nască și tainelor să-mi crezi,

Genunchii mei atât de moi pământului se frâng,

Ca dorul meu să nu-l amâni când nu mai pot să plâng.

Voi munților ce stați înalți și goi, și-ascunși pădurii,

La poale sunteți judecați și adorați privirii.

Și-n nori vă faceți nevăzuți și pașilor povară,

Dar eu vă port îmbrățișați ca sânul de fecioară.

În freamăt vă alegeți pietre, ca diamante pure,

Izvoarelor ce sunteți fete ce-ar vrea iubirii să se jure,

La pas vă urmărește luna și soarele își scaldă gene,

Privirea mea ca o cunună în cercuri vi se-așterne.

Pământule ce m-ai primit și pași-mi porți cu greu

Eu chiar de sunt atât de mic te-mpovărez mereu,

Tu dă-mi din lut mai multe aripi să locuiesc în zări,

Dar clipelor mă vei tânji și pașii o să-mi ceri.

Și când mergeam spre nicăieri padurilor galante,

Mă îmbrăcau cu o perdea de umbre atârnate

Și mă-ncântau tăcerii lor ca o poveste lungă,

Oprindu-mă pe-nalte zări și coborând pe-o umbră.

Și sub privirea mea în noapte sunt stele vii și moarte,

În care să mai cred, nu știu,luminii de mai arde.

Tu, lună, încă luminezi ,dar nu pentru că poți,

Ci pentru razele ce-ți șterg a întunericului sorți.

Suntem prea mici ca să cuprindem lumea-ntreagă

Suntem prea mari și-ar trebui ființa să o creadă,

Căci nouă totul ne slujește din cer și pe pământ

Să fim ca cetele de îngeri create de Cuvânt.

Unui cuget rătăcit

E ușor să crezi iubirii

Când nu-i jertfă ca să doară,

E mai greu să credem firii

Când nu-s faptele-o comoară.

Pașii merg făloși-nainte,

Iar privirea nu coboară,

Sufletul atunci nu simte

Că mândria îl doboară.

Rugăciunea e un înger

Doar atunci când crezi în el,

Dar se stinge ca un fulger

Când iubirea nu-i un țel.

Mintea poate înțelege,

Ochii încă pot vedea,

Dar aceasta nu-i o lege

Ce decide soarta ta.

Lacrimile pot să-ți dea

Mângâiere în durere,

Însă numai când vei vrea

Ca să dai la toți iertare.

Viața trece mai îndată,

Ca un ceas de neoprit,

Fapta este o dovadă

Imprimată-n infinit.

Zâmbetul e chipul care

Îl purtăm cu-adevărat,

Iar tristețea este-o floare

Veștejită de păcat.

Un cuvânt poate să fie

Vindecarea de dureri,

Dar și sabie ce taie

Drumul tău în mii de zări.

Poti să spui că ai curajul

Sau s-arăți că-ți este teamă,

Dacă nu vei face pasul

Te vei pierde fără urmă.

Nu greșeala-n sine-omoară

Când ne este firea slabă,

Napăsarea ne doboară

Sufletul adânc în groapă.

În icoană vezi o taină,

Cerul tot e pe pământ,

Să râvnești atunci lumina,

Chiar de nu ești, ca un sfânt.

Nu-i iubirea cea mai mare

Când iubești pe al tău frate,

Dând vrășmașului iubire

Vei întrece multe fapte.

Doar iubirea este una,

Neschimbată cât trăiești,

Chiar de nu îi vezi lumina,

Datorită ei exiști.

Poti să suferi ne-ncetat

Sau să simți doar bucurie,

Dacă dragoste ai dat

Vei trăi în veșnicie.

Întoarce-te iubirii

Mi-e dor de tine suflet,de-ntreaga ta ființă,

Când mâna ta în palmă purtam cu stăruință,

Când ochilor frumoși tot cerul se-aduna

Și zâmbetul tău lin privirea-mi lumina.

Mi-e dor de nopți în care în taina te vegheam,

Când fruntea ta timidă cu drag o sărutam,

De pașii tăi pe care nicicum nu îi pierdeam,

Cu brațele strânsoare de aripi îți dădeam.

Mi-e dor de părul tău adânc lăsat pe spate,

Ca mirul din petale și visele din noapte,

Ca aripi ce îmbracă ființe necreate,

Îmbracă-mă cu el, chiar dacă sunt departe.

Mi-e dor de glasul tău, când dulce m-alintai,

Ecoul tău vorbea atunci când tu tăceai,

Azi nu se mai aud nici pașii tăi pe cale,

Mi-e dor să mai ascult adâncurile tale.

Mi-e dor de sânii tăi, ca fulgii grei de nea,

Topiți de-mbrățișări fierbinți de catifea.

La pieptul tău primeai ființa mea rănită

Și doru-mi spulberai cu gingășie sfântă.

Mi-e dor de tine suflet, de ce a fost odată,

De nopți ce rătăceam cu tine-n altă viață,

Prin stele cu priviri,când luna se-ascundea

Și zorii pe un fir luminii ne ducea.

Mi-e dor iubirii tale să fiu întâiul om

Și visul conștiinței, când te-adâncești în somn,

Întoarce-te acum,ființei mele fii,

Atâta îți mai spun,iubirea ce mă-nvii.

Cuvinte alese II

1.Omul fericit are în jurul lui oameni fericiți!

2.Abuzează de iubire dacă vrei să fii fericit!

3.Curajul este mânerul cu care mânuiești iubirea din sufletul tău!

4.Nu căuta greșelile aproapelui ,căci puține fiind multe ți se vor părea!

5.Omul necredincios plânge mai lesne atunci când este nedreptățit decât atunci când a greșit!

Icoana iubirii

În dimineti,născut,când visele s-au stins,

Când luna-n altă noapte lumina și-a aprins,

Cu ochii la icoană ,cu gândul ce îmi zboară,

În rugă-ngenunchez ca pentru prima oară.

Și-un pas ce mi-l doboară o lacrimă măruntă

...să se înalțe iar în sărbători de nuntă.

Și aripi de petale a florilor cernute,

Pe brațe ca o cruce îmi sunt acum unite.

Iubire, unde ești de nu pot ca să zbor?

Să nu mă lași să fiu o prada tuturor,

În aripi dă-mi tăria furtunilor de ploi

Și-n raze-arată calea pașilor mei goi.

Sunt singur dar nu pot să nu trăiesc în toți,

În suflet să-mi rămâi,iubire,dacă poți

Și taina ta arat-o în viața tuturor,

Să nu cunoaștem dramă în așteptări cu dor.

Și ochii mei icoanei se pleacă la pământ

Și buzele-mi așteaptă din suflet un cuvânt;

Cu tine-o să mă nasc,iubire,dacă mor

Și-n veci fără de aripi cu tine am să zbor.

Nemurirea iubirii

Sub cerul de stâncă, în marea adâncă văzându-ți ființa-n iubire,

Cuprind orizonturi, mă-ngrop și în valuri, ca tu să îmi dai nemurire.

Ființa mi-e una și dorul într-una în lacrimi fierbinți se topește,

Cum razele calde în lume să-și scalde lumina,dar nu te orbește.

Și brațele tale ca mii de petale mă-mbie miresmelor vii,

Șoptindu-mi duios, cu glasul frumos, că dragostei mele rămâi.

Sub părul tău lung ochii îți plâng și lacrima cade usor,

În palmă o prind, spre cer o aprind, ca jertfă a marelui dor.

Și zilele scurte, iubirii curate, ca anii să treacă-mi doresc

Și nopțile lungi, iubirii adânci, spre răsărit luceferi grăbesc.

Nici timpul nu știe secunda lui vie ce-o naște și moare îndată,

Dar dragostea noastră e singura faptă ce-n veci în lumină-i purtată.

Nici patimă nu-i ,nici durere să spui ca dragostea noastră va trece,

Nici visele dulci, ca răni să îți faci, iubirea în suflet n-aduce.

O clipă-n iubire înseamnă o trăire a veșnicei stări îngerești,

Să nu-ți fie teama când Domnul ne cheamă, ființa cu drag s-o jertfești.

Mamă dragă

Doar ție,mamă dragă,ți-aduc spre mulțumire

În prag de primăvară, o floare din iubire

Și glasul meu cel port din glasul tău prea blând

Ți-aduce mângâieri ca să te văd zâmbind.

Doar ție, mamă dragă,port pașii mei în viață,

Cu dor îmbrățisez ființa ta curată.

La pieptul tău aș sta și-aș asculta suflarea

Și timpul n-ar mai fi în lume așteptarea.

Doar ție, mamă dragă, iubirea mea din suflet

Îți este o comoară, pecetluită-n zâmbet

Și brațele întinse cu drag îți vor aduce

Din fapte împlinite iubire mea prea dulce.

Doar ție,mamă dragă,când razele-o să cadă

Pe chipul tău frumos,în tine o să creadă,

La fel cum eu în tine nădejdea mea o pun

Și tainele din mine cu dragoste le spun.

Doar ție ,mamă dragă, și ziua-i o mireasă,

Cu valuri de lumină și-o mantie aleasă.

Și-n noaptea cea adâncă doar stele îți adun

Și grijilor ce-mi porți ființa mi-o supun.

E primăvară iar,doar ție,maica mea,

Să fiu copil mereu,să cresc nu aș mai vrea,

Să nu îmbătrânești,mereu să îmi zâmbești

Și dragostea ce-o porți cu drag să-mi dăruiești.

E ziua ta ,maicuță,și florile-s cununi

Și ție-ți dăruiesc buchetul de minuni,

O floare să îți fiu în zi dar și în noapte

Și dragostea ce-o porți a vieții nesfârșite.

Cu tine aproape

Cu tine să zbor, atât mi-e de dor, în lumina iubirii divine,

Să nu mă întorc și aripi să port și taina s-o aflu în tine.

În lume privește, ființa-mi găsește și dragostei tale mă-nfie

Și timpul să curgă și ochiul să plângă, dar dragostea noastră să fie.

Atât îmi doresc cu tine să cresc și moartea să fie o nuntă,

În viață pășesc, iubirii sfințesc cu tine o cruce unită.

Și faptele noastre să fie curate c-a îngerilor aripi purtate

Și Domnul ce știe tot gândul ce-nvie să mântuie viețile noastre.

Cu tine mormântul, la fel ca și visul, când trece mă duce în viață,

Cum ruga-nălțată se face o faptă, când sufletul are credință.

Și lacrima caldă a celor ce-o varsă îmi este ca toamna târzie,

Când lumea e tristă și moartea-i vestită, dar totul din nou o să-nvie.

Și-n zilele triste, când răul prin lupte încearcă s-aducă durerea,

Cu jertfă senină, cu totu-n lumină, să-nălțăm bucuroși rugăciunea.

Ca ceea ce doare să fie o floare și rodul adus să-l purtăm

Cu dragoste mare, să cerem iertare și celor greșiți să o dăm.

Și pacea mi-aduce cuvântul ce tace, iubirii să ardă nestins

Și inima-mi saltă cu tine odată și Domnul se lasă atins.

Așa să îmi treacă o viață întreagă cu tine pe drumul dorit

Și Domnul Luminii în Cartea Vieții să scrie că Lui am slujit.

Frumoasă minune

În oră târzie,când luna nu știe decât să alerge în noapte,

Eu cuget la tine, frumoasă minune, iubirii te-aduc de departe.

Căldura din lampă, iubirii petală, jertfindu-se nouă în rugă

Se bucură-n taină și arde senină, izvor de lumină s-aducă.

Icoana e vie și dorul învie, cu tine să zbor pân’ la cer,

Pe Domnul să-L caut,cu tine să-L laud și dragoste nouă să cer.

Pe aripi de înger, cu tine în suflet, în noapte din nou mă cobor

Cu lacrimi de toate, când ochii împarte a nopții tăceri ce mă dor.

Să cânte și stele, să zboare cu ele și razele calde de soare,

Să mântuie dorul, să spulbere visul, slujind doar iubirilor noastre.

Și tainele toate să fie aflate în zâmbetul nostru curat,

Cu tine de mână și cerul se-adună și luna se-oprește îndat’.

E noaptea în care lumina apare și tot universul privește

Iubirea din suflet, ce-arată prin zâmbet cum totul prin ea se unește.

Eu cuget la tine ,frumoasă minune și Domnului aduc mulțumire,

Că azi împreună aducem lumină, ca lumea să creadă-n iubire.