Nu-s ca lacrima ce doare,
Ele curg, se duc și vin,
Însă lacrima-i suspin.
De-ar fi munții luptători,
Nu-s ca omul jertfitori,
Ei sunt tari, înalți și mândri,
Însă omul are simțuri.
De-ar fi soarele un tată,
Nu-i ca dragostea purtată,
Luminează și-ncălzește,
Însă dragostea tot crește.
De-ar fi luna-n noapte faimă,
Nu-i ca doru-n suflet taină,
Ea veghează fără umbră,
Însă dorul lasă urmă.
De-ar fi foc fără să ardă,
Nu-i ca sufletul să creadă,
El se stinge, se aprinde nestatornic,
Însă sufletul e veșnic.
De-ar fi aurul comoara neluată,
Nu-i ca cel de lângă tine plin de viață,
Frumusețea lui e multă,
Însă cel de lângă tine e dorință.
De-ar fi mii de flori iubite,
Nu-s ca zâmbetul privite,
Ele cresc, se ofilesc,
Însă zâmbetu-i ceresc.
De-ar fi clipa o mireasă,
Nu-i ca cerul preafrumoasă,
Ea trăiește, dar și moare,
Însă cerul timp nu are.
da mai stefan...e foarte frumoasa poezie....de fapt toate is faine....bravo....pooop
RăspundețiȘtergere