Căci stele multe mă priveau și îmi furau privirea,
Ca într-un vis mi se părea că urc o scară nevăzută,
S-ating și eu lumina lor ce noaptea o îmbracă.
Dar urc puțin și întalnesc o floare ofilită
Și un boboc ce atârna pe-o frunză-ngălbenită,
Si m-am întors în lumea mea să-i dau din nou lumină
Ce mai apoi m-a bucurat cu firea ei blajină.
Dupa un an, sau doi, sau trei în noapte m-am întors
Să urc din nou fără să stiu spre stele-n univers
Și-am întâlnit putin mai sus o pasăre rănită
Ce îmi cânta durerea ei în noapte, rătăcită.
Din nou spre casă m-am întors cu pasărea rănită
Să-i vindec aripa jertfită pe calea-ntunecată,
Iar ea spre mulțumire-mi cântă în fiecare dimineață:
Tu ești iubirea ce-am aflat când nu aveam speranță.
Cu pașii goi când umbra îmi era pierdută
Sub luna plină ce stătea în infinit tăcută,
Am renunțat să zbor la stelele dorite
Și m-am întors în lumea mea la cele mult iubite.
Am învațat din multe fapte că doar prezentul ce-l trăim
Înseamnă multă libertate și sentimente ce iubim,
Fie în vise, fie reale, cu ele viața o sfințim
Și clipa asta ce-o avem înseamnă pasul spre etern.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!