O singură iubire

Ce am găsit la tine-n suflet,

Nu e o floare crescută cu un zâmbet,

Nu e nici soare, nu-i nici lună,

E doar iubirea ascunsă în lumină.

Ce am văzut pe chipul tău frumos,

Doar îngerii din cer mai poartă, și Hristos,

Blândețea ce se-arată, lumina necreată,

În ochii mei pătrunde ființa ta curată.

Ce-am auzit din glasul tău curat,

Doar visului din noapte cuvântu-am ascultat,

Nu-mi spui povești frumoase să cred ne-ncredințat,

Îmi spui din adevăr iubirea ce-ai aflat.

Ce am simțit când eu te-am cunoscut,

N-a fost doar o trăire ce astăzi a trecut,

Timpul nu mai există, drumul mi-am oprit,

Căci ieri ce am dorit, în tine astăzi s-a împlinit.

Ce-am fost și ce voi fi , doar pentru tine,

Nu este doar un vis din nopțile senine,

Ne-avem în gând și în trăire

Unul pe altul, o singură iubire.

Iubirea în doi

Dă-mi lacrimile tale să plângă ochii mei,

Iar tu fii fericită,zâmbește-adânc în ei.

Mai bine-aș plânge eu când simți nevoia tu,

Căci în iubirea ta voi fi ca nimeni altul.

Dă-mi suferința ta s-o port la mine-n suflet,

În schimb aș vrea să porți pe chipul tău un zâmbet,

Să sufăr eu e bine când tu nu vei simți,

Nici urmă de durere,nici lipsa unei vieți.

Dă-mi dorul tău pierdut să-l regăsesc în mine,

În dragostea ce-o port acum doar pentru tine,

Să caut ne-ncetat cu dor ființa ta,

Iar tu să afli-n mine iubirea dăruită.

Dă-mi tot ceea ce ești în fiecare clipă,

Să nu mai rătăcești ca picătura-n apă.

Sunt tot ce nu ai fost și ce ai vrea să fii;

Eu sunt doar pentru tine trăirea dragostei.

Iubirea este...

Iubirea este hotarul dintre vis și realitate,dintre timp și veșnicie,dintre taină și revelație,dintre adevăr și judecată,dintre jertfă și sfințenie,dintre curaj și biruință,dintre om și Dumnezeu.

Pentru a ajunge la hotarul iubirii trebuie să petreci în iubire,iar pentru a-l trece trebuie să lași iubirea să se îmbrace cu ființa ta.

Iubirea mea

Iubirea mea, zbori și nu te mai întoarce,

Zbori, căci azi este ziua când nu voi mai tace,

Voi pune pe toți ca stelele-n nopți,

Voi spune la toți că sufletu-mi porți.

Nu te sfii să te-apropii de mine când plâng,

Nu te opri ca picuri de apă ce focul îl sting,

Pătrunde-n adânc, încolțește în mine o floare,

Un zâmbet, o speranță și-un gând de iubire.

Te rog, adu biruință în sufletul meu,

Nu ca în luptă, cu sabia-n sânge mereu,

Adu-mi biruință, omoară-mi nevoia de însumi,

Pe cel neiubit și grija de dânsul, adu-mi.

Iubirea mea, fii visul meu din noapte neîncetat,

Fii pasul meu spre oameni și dorul ce-am urmat,

Când tu nu vei mai fi, nici vis , nici realitate,

Eu voi pieri-n mormânt, acum și după moarte.

De-ar fi...

De ar curge lin izvoare,

Nu-s ca lacrima ce doare,

Ele curg, se duc și vin,

Însă lacrima-i suspin.

De-ar fi munții luptători,

Nu-s ca omul jertfitori,

Ei sunt tari, înalți și mândri,

Însă omul are simțuri.

De-ar fi soarele un tată,

Nu-i ca dragostea purtată,

Luminează și-ncălzește,

Însă dragostea tot crește.

De-ar fi luna-n noapte faimă,

Nu-i ca doru-n suflet taină,

Ea veghează fără umbră,

Însă dorul lasă urmă.

De-ar fi foc fără să ardă,

Nu-i ca sufletul să creadă,

El se stinge, se aprinde nestatornic,

Însă sufletul e veșnic.

De-ar fi aurul comoara neluată,

Nu-i ca cel de lângă tine plin de viață,

Frumusețea lui e multă,

Însă cel de lângă tine e dorință.

De-ar fi mii de flori iubite,

Nu-s ca zâmbetul privite,

Ele cresc, se ofilesc,

Însă zâmbetu-i ceresc.

De-ar fi clipa o mireasă,

Nu-i ca cerul preafrumoasă,

Ea trăiește, dar și moare,

Însă cerul timp nu are.

Clipa nesfârșită

Stau singur în noaptea ce rece se lasă,
Iar luna se-mbracă cu stele-n mireasă,
Mă duce cu gândul la tine și-mi țeasă
Drumul spre tine,spre cea mai frumoasă.

Nu vreau să plângi,nu vreau să mai suferi,
Ci vreau să ne punem aripi de îngeri;
Nu vreau să te pierd în trista visare,
Ci vreau să fii singura ce-o viață mă are.

Îmbrătișarea ta ce mă cuprinde în noapte
Îmi aduce fiori și mă strigă în șoapte,
Te ador, nu pot să rostesc în cuvinte,
Te iubesc,e ceea ce sufletu-mi simte.

Să nu așteptăm să vină la noi o lumină,
Să nu așteptăm să trăim o zi mai senină,
Tu ești lumina ce-mi face clipa senină,
Tu ești mireasa oglindită în lună.

Trăirea în faptă

M-am ridicat cu aripi de vise la tine,

Până la dorința ta de a fi doar cu mine,

La fiecare clipă lăsată în urmă

Îți dăruiesc o altă clipă mai bună.

Îți este frig în umbra păzită de nori

Și tremuri ca frunza acoperită de flori,

Vino la mine, vino și ia-mă de mână,

Căldură-ți voi da și-n raze-o cunună.

Ochii-ți inundă cu lacrimi străluce,

Pierzându-se-n chip cu dorul se duce,

Ca roua născută și-n floare pierdută,

Vino să-ți sterg urma de lacrimi lăsată.

Sânii tăi ce pieptu-mi ating intuit,

Cu brațele tale trupul îmi faci pecetluit,

Sub ochii mei dorința ta mă are,

Iubire necreată, nepătimașă stare.

Te sărut cu buze moi, ca valul în apă,

Clepsidra ne-arată că timpul ne scapă,

Dar iubirea există-n etern și așteaptă

Să trăim nu în timp, ci în fiecare faptă.

Pictez în cuvinte

Pictez în cuvinte sufletul ce-mi simte,

Cern curat ca norii cugete mărunte,

Visul mi-l prefac din trăiri ascunse

Într-o realitate de cuvinte scrise.

Pictez în cuvinte ceea ce se-aude,

Glasuri necrezute pentru a le crede,

Vorbe-adevărate fără libertate,

Vi le dau cu dor pentru-a fi iubite.

Pictez în cuvinte ceea ce se vede

Și zidesc cuvinte pentru-a vă încrede

Că există arta scrisului din suflet

Ce aduce sigur cel puțin un zâmbet.

Nu sunteți

Plâng fără să-mi curgă lacrimi,

Căci groaza mi-a luat și simțul și fapta

Și teama mi-a făcut-o soartă.

Câte ploi până va curăți tot răul?

Câte raze până vor lumina și chipul?

Nu sunteți oameni,nu sunteți ce suntem noi,

Voi sunteți doar pământul de sub noi,

Voi ziceți că iubiți, însă doar sufletul din voi!

Uciși stau munți de oameni,

Întinse mări de sânge închegate,

Iar voi cinstiți la mese nenumărate fapte

Și râdeti morții zi și noapte,

Pe când alții sap morminte pentru frați,

Rușine vouă că vă numiți ființe,

Iar noi dorim să fiți ca mai-nainte.

Tăiați și mâini,tăiați picioare,

Tăiați tot trupul, plini de nepăsare,

Sădiți dureri în suflete curate,

Sădiți ce nu aduce roade.

Noi vrem să fiți ca frații noștri,

Voi vreți să fiți ca niște monștri.

Cum soarele mai arde oare?

Cum luna se mai aprinde-n noapte?

Cum munții nu vă scuipă lave?

Cum aerul vă mai suportă în suflare?

O, sufletu-mi plânge-n continuare,

Căci voi nu vreți nicicum iertare.

Tu, Doamne, fă <dreptății> lor dreptate

Și îi întoarce de departe,

Să afle ei ce e iubirea,

Să ceară din genunchi iertarea

Și nouă împăcarea.

Clipa

Pășeam în noapte și-n zadar îmi stăruia gândirea

Căci stele multe mă priveau și îmi furau privirea,

Ca într-un vis mi se părea că urc o scară nevăzută,

S-ating și eu lumina lor ce noaptea o îmbracă.

Dar urc puțin și întalnesc o floare ofilită

Și un boboc ce atârna pe-o frunză-ngălbenită,

Si m-am întors în lumea mea să-i dau din nou lumină

Ce mai apoi m-a bucurat cu firea ei blajină.

Dupa un an, sau doi, sau trei în noapte m-am întors

Să urc din nou fără să stiu spre stele-n univers

Și-am întâlnit putin mai sus o pasăre rănită

Ce îmi cânta durerea ei în noapte, rătăcită.

Din nou spre casă m-am întors cu pasărea rănită

Să-i vindec aripa jertfită pe calea-ntunecată,

Iar ea spre mulțumire-mi cântă în fiecare dimineață:

Tu ești iubirea ce-am aflat când nu aveam speranță.

Cu pașii goi când umbra îmi era pierdută

Sub luna plină ce stătea în infinit tăcută,

Am renunțat să zbor la stelele dorite

Și m-am întors în lumea mea la cele mult iubite.

Am învațat din multe fapte că doar prezentul ce-l trăim

Înseamnă multă libertate și sentimente ce iubim,

Fie în vise, fie reale, cu ele viața o sfințim

Și clipa asta ce-o avem înseamnă pasul spre etern.

Cuget vădit

Am străbătut în lung și-n lat prin locuri pustiite,

Dar niciodată n-am aflat stele din cer căzute,

Ci chiar mai mult au luminat prin cele nevăzute

Un drum ce nu s-a mai aflat spre cele mult dorite.

Am auzit prin vai, prin munți, bătăi de aripi frânte,

Dar niciodată să n-asculți bătăile deșarte,

Căci vor să zboare mai înalți spre stăpâniri furate...

De noi vor fi cu toți uitați și faptele iertate.

De multe ori am cugetat la faptele trăirii

Și niciodată n-am uitat timpul trăit iubirii

Ce a fost mie-ncredințat spre jertfa dăruirii

Și al afla pe Împărat în taina omenirii.

Te-am așteptat

De ce mă ții în așteptare,

De ce-mi duci firea-n disperare?

Iubirea crezi că-i o-ncercare,

Dar ea e viața ce nu moare.

Te-am așteptat fără regrete

Și te-am iubit cu mii de jertfe,

Dar tu-ntr-o lacrimă te-ascunzi

Să cred că-mi este de ajuns.

M-am săturat s-aud cuvinte,

Mai vreau și fapte împlinite,

M-am săturat de-mbrățisări

Și de iubire-n ezitări,

Mai vreau atingeri sufletești,

Iubirea ta să-mi dovedești.

Gânduri despre Eminescu

O stea s-a desprins din cosmos spre lume
Și lumina ei fâlfâie-n mii de cuvinte
Pe foile-ntinse ce stau dezvelite
Ca omul să vadă cuvintele bune.

Eminescu...ce nume măreț mai pronunț,
Doar gândul la el și doru-i profund
De poeziile lui fără aripi zburând
Cu sufletul meu spre cele ce sunt.

Luceafărul lui a rămas fără iubire,
Dar el a rămas în cuvintele scrise,
Nu în amintire,ci-n adâncuri în vise,
Un geniu suprem și o minunată-mplinire.

Gânduri de iubire

Cât te iubesc, nici nu ai putea să crezi,
Soarele - lumina-i orbitoare prin pleoape o vezi,
Luna ce tace în noapte nu poți s-o veghezi,
În natură te pierzi, dar în mine te vezi.

Și dacă o floare și-ar desprinde petalele mărețe
Să zboare fericite la tine în clipele triste,
N-ar fi ca atunci când eu aș fi lângă tine
Să-ți șterg lacrimi și să-ți dăruiesc iubire.

Marea ar seca ca tu să nu te îneci,
Muntii s-ar ascunde în nori ca tu să treci,
Dar eu te-aș purta în brațe în veci
Și-aș coborâ din înalțime ca-n iubire să crezi.

Visul te poartă pe tărâmuri străine,
Dimineața prin cânturi realitatea îți spune,
Dar eu te iubesc și sunt doar cu tine
Un suflet fericit, iar tu o minune.

Scanteia iubirii

Sus mai sus de cerul plâns

Stă un gând de-al meu ascuns,

Sus mai sus de luna plină

Stă ascunsă o lumină.

Tu-mi porți gândul, tu-mi porți visul

Când iubesc tot universul,

Tu ești taina din lumină,

Tu ești raza ce m-alină.

Tu-mi zâmbești, tu mă privești,

Tu mă faci să te iubesc,

Tu visezi , tu încă speri,

Eu mereu te port în zări.

Tu ești trăirea clipei mele,

Un infinit de vise-n stele,

Tu ești lumina ce mă vede

Când întunericul mă pierde.

Dorința mea ce te așteaptă

Și dorul meu râvnind se-ndreaptă

Cu pași în zbor către sfințire,

Cu tine-n suflet în iubire.