A fost odată în trecut băiatul fără fată,
Umbla din când în când tăcut, prin lumea desfătată.
Și aștepta cu dor aprins, cu rugăciunea înălțată,
Căci nu credea că e învins și mai spera la viață.
A fost odată în trecut o fată-ndurerată,
Ce-a suferit fără să vrea iubirea ei furată.
Și își dorea cu dinadins să-i fie rana vindecată,
Să fie totul doar un vis pierdut în dimineață.
Trec zile lungi, trec nopți adânci pierdute în durere,
Trec gânduri spulberate-n timp, trec clipe fără de iubire,
Cei doi stăteau necunoscuți trăind aceeași soartă,
Dar se doreau unul pe altul în fiecare faptă.
Când frigul tremură adânc speranța lor se stinge,
Dar printr-o voie-a Celui Sfânt speranța lor învinge.
S-au întâlnit cum n-a mai fost uimirea lor vreodată
Și s-au iubit cum și-au dorit iubire-adevărată.
Și au trecut mulți ani de-atunci, să fie veacul poate,
Căci ei tot o iubire sunt, purtată-n suflet și în fapte
Ce nu vor mai avea sfârșit, trăind în libertate
Sunt două suflete iubind fără de timp și moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
aștept gândurile tale!!!