O naștere din nou

Au fost atâtea clipe trăite în iubire,

Au fost atâtea zâmbete născute-n fericire,

Purtam cu dor în suflet cuvântul lui Hristos

Și chipul mi-era blând,mai sfânt și mai frumos.

Purtam în ochi senini vederi duhovnicești

Și lacrimi ce erau ca îngerii cerești,

În pașii mei urmam a Domnului chemare

Și ruga mi-era zbor și armă de răbdare.

Purtam în zi lumină a Domnului iubit,

Și-n noapte privegheam cu dor neprihănit,

Și pacea mi-era una,iubirea pentru toți,

Ființa mi-era chip al rugilor fierbinți.

Dar am pierdut de mult ființa ce-o purtam

Și arma mea de foc cu care mă luptam.

Sunt plin de răni,pierdut al grijilor lumești,

Încătușat fiind păcatelor trupești.

E vina mea că port un suflet plin de spini

Și nimeni nu m-atinge, văzându-mă cu răni,

E vina mea,o,Doamne, și nu știu cum să vin

'naintea Fetei Tale, s-aduc doar un suspin.

Mi-ar trebui și lacrimi, cu pocăința-adâncă,

Ar trebui și fapte, ființa mea s-aducă,

Dar nu mai știu să spun o rugă ,Împărate,

Să mistui Tu în mine mulțimea de păcate.

Atâția sfinți sunt, Doamne,ce pot ca să-mi ajute,

Să dea ființei mele iubirile pierdute,

Dar eu prefac mereu iubirea lor curată

În griji de ne-nțeles,în dragoste uitată.

Adu-mi din nou lumină în ochii-ntunecați

Și dă odihnă iar pașilor aflați,

Să port asemenea-Ți un chip, cu sufletul smerit,

Și nașterii din nou să fiu acum primit.

Să nu mai fie-n mine păcat neîndreptat

Și nici iubirea care de Tine a uitat,

Să fie dimineața mereu un început,

Iubirea Ta să-mi spună că astăzi m-am născut.

Lumina nopții

Lumina nopții

În norii de umbră când noaptea-i mireasă,

Când valuri de luncă o lună își țeasă,

Privesc cuibărindu-mi suflarea pierdută,

În ritmul de valuri, în noaptea tăcută.

O floare răpită se zbate în vânt

Cerșindu-mi privirea și-un ultim cuvânt:

Frumusețea din tine, mirosul tău sfânt

Le lasă la mine,aici pe pământ.

Mă-ntorc cu privirea și văd cum o stea

Se pierde ușor, ca floarea și ea.

...să fie un fiu de luceafăr iubind

O fată frumoasă,iubirea-i cerșind.

Și inima dorul vrea să cunoască,

De lună, de stele, de valuri de luncă,

De florile care spre cer se înalță,

De nopțile calde-ncununate cu viață.

O mantie adâncă a cerului închisă

Ochilor se lasă acum a fi deschisă,

O lume-n care încă n-am fost născut iubirii

Mă naște și mă-mbracă în razele luminii.

E greu să port lumină în nopțile adânci

Și tainele ascunse s-arăt lumii întregi

Tu poartă-mă întâi prin anii mulți ai tăi

Și-apoi s-arăt în nopți minunile ce dai.

Drum către...zâmbet

Ce scurtă este ziua și ce lungă e durerea,

Ce lungă e durerea ,dar ce dulce-i fericirea!

O, nu simți cum ziua trece ca un fulger rătăcit,

Căutându-l cu privirea, alergând ca un pripit?

                       

Căutăm și căutăm văile și munții vii,

Adâncind și iar clădind suferinți și bucurii,

Ai rămâne fără haină,fără pâinea de la gură,

Ca să vezi cum poartă alții zâmbetul în loc de ură.

Lacrima e doar o stea,de pe cer nu ar cădea,

Dar cu timpul nu se luptă nesfârșitul de-a veghea

Și se stinge într-o clipă lăsând cerul fără ea,

Aducându-se ca jertfă,vindecând cu ea durerea.

Ca s-o iau de la-nceput, e mai greu decât acum,

Trebuie să mă întorc și să caut un alt drum,

Unde nimeni nu va fi mângâiere când n-oi ști,

Doar pe tine te mai simt,omule care iubești.

Nu-i nici simplă,nu-i nici grea crucea fiecăruia,

Dar în rănile ce port vina nu-i decât a mea,

Iar în zâmbetul frumos ce aduce liniștea

E doar Unul,e Hristos,ce îmi duce crucea.

Cerșind sfințenia

Când ți-am lipsit ți-am fost aproape în duhul care ne-am iubit,

De ți-am greșit să uiți de toate,ființei tale m-am jertfit,

Să pot ajunge negreșit c-o aripă zburând  la tine

Și crucea noastră s-o unim cu Iisus în rugăciune.

Aș vrea să port în gândul meu singurătatea-n loc de-odihnă,

Să port în loc de graiul meu doar rugăciuni în taină,

Să port în loc de mângâieri suspine care le uitam

Și-n loc de sufletu-mi iubit pe tine să te am.

O dimineață făr' lumină e ca un suflet fără viață,

O floare făr-a fi deschisă e ca iubirea ne-nteleasă,

Un vis e-o pasăre în zbor necunoscând zborul spre casă,

Iar suferința e un dor de fericire și speranță.

Aș vrea să port în loc de aripi genunchi răniți în rugăciune,

Să port în loc de așteptare iubire pentru orișicine,

Să port în loc de-a mea voință smerita ascultare,

Ființei tale să-mplinesc nevoia de iubire.

Suflet în oglindă

Tu cine ești în viața asta,cui trăiești?

Când mergi pe-un drum în pașii tăi ce urmărești?

Sunt oameni mulți,înconjurat fiind, ești nevăzut,

Doar lacrimi calde-ngenunchind de dor se mai aud.

Când candela mai arde-ncet cu foc amețitor

Lumina ți se face umbră și ruga ta se-oprește-n zbor.

Să nu te-oprești, să nu continui, și-ai vrea să întelegi

Pe care cale s-o urmezi la pace să ajungi.

Privești înalt,privești-n-adânc și dai din aripi atârnând,

Tu vrei să ai și mulțumirea c-ai cunoscut tot pe pământ,

Tu vrei  să porți și izbăvirea păcatelor ce nu le-ai plâns,

Întreabă-te întâi pe tine dacă dorința-i de-ajuns.

Cum porți sufletul tău blând în mulțimea de păcate,

Alții au dat viață-n el și tu-l dai acum la moarte?

Cum grăiește-n noapte glasul rugăciunile cu lacrimi,

Când în zi aceeași gură clevetește fără margini?

Viața ta e o comoară ca s-o prețuiești cu frică,

S-o jertfești atunci când alții jertfa lor nu vor s-aducă,

Să iubești atunci tot omul când încearcă să te-omoare,

Viața ta nu se va pierde-n lumea asta trecătoare.