Nu-și are rostul despărțirea

În fiecare dintre noi e o-ntrebare

și un răspuns ce stă ascuns ca să omoare

încetul cu încetul fericirea

ce a croit-o în trecut iubirea.

Nu mai apasă nici durerea

cu care în trecut am fost răniți,

Acum ne pleacă despărțirea

și ne arată dorul istoviți.

Să strig la lună să-mi aducă

în fiecare noapte câte-o stea?

mai bine-ar fi să nu răspundă,

căci glasul tău nu e în ea.

În fiecare zi te-aveam în minte,

Acum te am în suflet ca un munte.

Să nu îmi ceri să uit de tine,

că despărțirea asta e un bine.

Trăiesc acum ce n-am trăit vreodată,

căci tot ce simt arat-adevărata față.

Să nu îmi ceri să pierd cu tine totdeauna

iubirea ce ne face să fim una.

Neobosit umblata-i cât ai fost

și-acum să cred că nu mai are rost,

Că rana ta ce o purta-i tăcut

era tot ce-n viață ai avut?

Nicicum ,acesta nu-i răspunsul

pe care-l cerem când se-aude plânsul,

Aici nu-și are rostul despărțirea

când încă mai trăiește-n noi iubirea.