Purtăm și noi o vină

Purtăm și noi o vină

Când rănile păcatului m-au biruit

M-ai înfiat să fiu din nou iubit,

Eram pătat de sânge peste tot

Încă trăiam și nu știam că pot.

Și Te-am urmat când Tu m-ai vrut,

Avându-te pe Tine ca un scut,

Iar gândurile mele într-un gând

S-au strâns fără să spună un cuvânt.

Iubit-am ca un prunc pe mama sa,

Dorința care-atunci mă apăsa.

Cunosc ce-atunci n-am cunoscut,

Păcatul care în trecut m-a omorât.

Cui datorez această șansă,

Că am primit o singură pedeapsă?

Aceea de-a cunoaște c-am greșit

Când eu credeam că-s cel mai fericit.

Voi spune azi la toată lumea,

Păcatul e o moarte grea;

Singura unealtă e păcatul

Cu care ne-omorâm unul pe altul.

Ne-mpovărăm numindu-ne ca frații,

Ne dojenim că suntem ca săracii.

Dar cui revine oare-această vină?

Doar eu-lui ce este plin de stimă.

Noi ne dorim o împăcare dreaptă,

Să fim iertați de fiecare dată,

Nu sunt eu cel ce n-are nici o vină,

Dar prima vină e că vreau lumină.

Să vă gândiți cât timp va mai rămas,

Să vă priviți în suflet ca într-un atlas,

Și-ntoarceți pașii din căile pierdute

Înlocuind în voi tot eu-l c-o virtute.

Nu căuta o scuză când ai dorit o moarte,

Și nu-ți trăi prezența în fapte lăudate,

Să cauți și dreptatea când ceilalți vor s-arate

Că răul este-un bine, nu fapte blestemate.

E chiar așa de greu să ai curaj în faptă,

E chiar așa de greu să duci și tu o luptă?

Sau poate nu îți pasă de ce ești pe pământ,

Sau poate-ți este frică să scoți doar un cuvânt!

Să-ți fie frică doar de răul care-l faci,

De rănile adânci ce-n suflet le ataci,

Să-ți fie frică doar de cei ce îi iubești,

Să nu te uite ei când tu îi părăsești.

Purtăm cu noi o vină , de ce nu recunoaștem?

Cu toții știm prea bine, cu-aceasta ne și naștem.

Eu nu îți cer nimic, dar gândul o să-ți spună,

Pentru că n-am iubit purtăm cu toți o vină.