N-am să-Ți cer

N-am să-Ți cer nemurirea ce mi-o vei da negreșit,

Într-un timp ce simt durerea și când toți mă cred greșit,

Am să-ți cer doar izbăvirea pașilor ce trec grăbiți

Și mă uit în urma lor ca și norii pribegiți.

N-am să-Ți cer ca lacrimi calde să îmi plângă ochii mei,

Când pustiul mi se-ntinde în mulțimea celor răi,

Am să-Ți cer doar ca minunea ce o poți plini cu noi,

Sa-Ți aducă mulțumirea c-am râvnit și în nevoi.

N-am să-Ți cer iubire multă când la rându-mi n-am iubit,

Judecând că mi-e de-ajuns trupul meu de îngrijit,

Am să-Ți cer doar mâna caldă ce o-ntinzi celor pieduți,

Să îmbrac din nou porfira ce o dai celor sfințiți.

N-am să-Ți cer credința care ar muta și munții-n mare,

Când îmi este suferința patul meu de alinare,

Am să-Ți cer să-mi dai puterea de a crede azi în Tine,

De-ați aduce înainte jertfa mea ca o minune.

N-am să-Ți cer lumina care ochilor e orbitoare,

În pustiul meu de noapte o scânteie-i muritoare,

Am să-Ți cer un înger care priveghind în ascultare

Să aprindă-n mine focul umilinței zdrobitoare.

N-am să-Ți cer ca-n visul meu să mă pierd când este greu,

Zi de zi , noapte de noapte m-adâncesc în el mereu,

Am să-Ți cer să fii în mine dorul care să-l urmez,

Să-mi fii dragostea dintâi și în veci același crez.

N-am să-Ți cer ca aripi albe înălțimilor să-mi poarte

Trupul meu rănit adânc cu mulțimea de păcate,

Am să-Ți cer nemărginit sufletul să-mi fie-n toate,

Ca un rai ce l-ai zidit, spre slăvirea Ta-mpărate.