Pot să adii suflarea ta în miez de noapte,
Să împletesc în părul tău o stea fără de moarte?
Pot să mă pierd în zâmbetul tău necreat,
Unde tainele se-ascund într-un vis ce l-am sperat?
Pot să-ți zâmbesc ca unui înger ceresc,
Să-ți adun stele-mprejur ca și luna-n univers?
Pot să te strâg la piept ca pe o floare,
Ca și cerul ce-ți deschide calea către soare?
Pot să nu exist atunci când tu nu mă dorești,
Să fiu un dor în suflet pe care să-l jertfești?
Pot să fiu acolo unde lacrima-ți va piere,
S-o întorc într-o izbândă ce-ți va da iubire?
Pot să sper c-o să te am fără teama despărțirii,
Când și clipele durerii îmi vor lua suflarea vieții?
Pot să cred în tine chiar și-atunci când totu-i vag,
Să te port la mine-n suflet ca și îngerul meu drag?
Pot s-adorm cu tine-n noapte, să visăm nedespărțiți,
Cum își poartă cerul taina făr-a fi descoperiți?
Pot să nu mai pot trăi fără tine clipelor ce vin,
Să te port în suflet iarăși ca un dar divin?
ffff frumos.toate cuvintele isi au rostul lor.
RăspundețiȘtergeremultumesc camelia...multumesc pt atentia cu care ai citit poezia...
RăspundețiȘtergere