Purtăm și noi o vină
Când rănile păcatului m-au biruit
M-ai înfiat să fiu din nou iubit,
Eram pătat de sânge peste tot
Încă trăiam și nu știam că pot.
Și Te-am urmat când Tu m-ai vrut,
Avându-te pe Tine ca un scut,
Iar gândurile mele într-un gând
S-au strâns fără să spună un cuvânt.
Iubit-am ca un prunc pe mama sa,
Dorința care-atunci mă apăsa.
Cunosc ce-atunci n-am cunoscut,
Păcatul care în trecut m-a omorât.
Cui datorez această șansă,
Că am primit o singură pedeapsă?
Aceea de-a cunoaște c-am greșit
Când eu credeam că-s cel mai fericit.
Voi spune azi la toată lumea,
Păcatul e o moarte grea;
Singura unealtă e păcatul
Cu care ne-omorâm unul pe altul.
Ne-mpovărăm numindu-ne ca frații,
Ne dojenim că suntem ca săracii.
Dar cui revine oare-această vină?
Doar eu-lui ce este plin de stimă.
Noi ne dorim o împăcare dreaptă,
Să fim iertați de fiecare dată,
Nu sunt eu cel ce n-are nici o vină,
Dar prima vină e că vreau lumină.
Să vă gândiți cât timp va mai rămas,
Să vă priviți în suflet ca într-un atlas,
Și-ntoarceți pașii din căile pierdute
Înlocuind în voi tot eu-l c-o virtute.
Nu căuta o scuză când ai dorit o moarte,
Și nu-ți trăi prezența în fapte lăudate,
Să cauți și dreptatea când ceilalți vor s-arate
Că răul este-un bine, nu fapte blestemate.
E chiar așa de greu să ai curaj în faptă,
E chiar așa de greu să duci și tu o luptă?
Sau poate nu îți pasă de ce ești pe pământ,
Sau poate-ți este frică să scoți doar un cuvânt!
Să-ți fie frică doar de răul care-l faci,
De rănile adânci ce-n suflet le ataci,
Să-ți fie frică doar de cei ce îi iubești,
Să nu te uite ei când tu îi părăsești.
Purtăm cu noi o vină , de ce nu recunoaștem?
Cu toții știm prea bine, cu-aceasta ne și naștem.
Eu nu îți cer nimic, dar gândul o să-ți spună,
Pentru că n-am iubit purtăm cu toți o vină.
