Cruce de dor

În câte chinuri şi pentru câte lacrimi am aşteptat atât de mult

Şi pentru ce iubiri şi pentru câte doruri am renunţat la tot ce sunt,

Nici timpul n-a contat, nici locul unde-am stat, nici faptul c-am visat,

Cu sângele şuvoi pe frunte , peste tot, în haine de torturi m-au îmbrăcat.

Şi câte zile-au fost şi câte clipe au trecut crezând că-s cele de pe urmă,

Dar fără rost… dar şi c-un rost mi se zărea un capăt de lumină,

Mă-ntreb de mii de ori şi îmi răspund de-atâtea ori-cum hotărârea e a mea?!

Dar nu îmi e de-ajuns să ştiu ce va urma , căci nu-i aceeaşi  calea.

Sarmana mamă, sărmanul tată cât m-au crescut şi iată-mă orfan,

Nu am nici o comoară, nu am decât povară a conştiinţei ce o am,

Mă-ntoarce la-nceput, mă duce mai departe cu fiecare gând,

Dar nu-s destule chinuri şi nici destule lacrimi ca să renunţ curând.