Împreună

La fereastră mai privesc chipul meu pierdut în zări,

Timpul mă desparte-ntruna de pedepse și iertări,

Faptele fie mă-nalță ,deși aripi n-am purtat

Ori adâncul mi-l arată din adâncuri un înalt.

Azi aș vrea să fiu doar unul, să cunosc cu-adevărat

Taina ce se-ascunde-n mine, care vieții m-a înfiat,

Chiar de n-aș avea curaj să cunosc deplin iubirea

Să nu cred că din păcat voi cunoaște fericirea.

Acum sunt atât de-aproape,acum simt că sunt departe,

Acum plâng, acum zâmbesc peste lacrimile multe,

Cred atât de mult și totuși câteodată mă-ndoiesc

C-aș putea să fiu un altul, dacă n-aș iubi lumesc.

De priviri la judecată, sunt legat dar și iertat,

Nu cunosc nici o pedeapsa sau iertare să-mi fi dat,

Dar cunosc din judecata-mi că păcatu-nseamnă vieții,

Dacă nu este-ndreptat, închisoarea libertății.

Când privesc în urmă totul mi se pare că n-am fost,

Când privesc-nainte, totuși, mi se pare cu un rost,

Iar prezentul îmi desparte firea mea în două căi,

Una care este moartă și-una care va trăi.

Eu sunt...nu sunt...dacă nu crezi și iubirii!!!

De vom crede nu e oare ce-i cu-adevărat al firii?

Haide, vino, e mai bine ca să mergem împreună,

De vom crede în iubire vom trăi doar în lumină.

Clepsidra iubirii

Te-aștept în viața mea ,de când nici nu mai știu,

Acum străin nu aș putea cu tine să mai fiu.

Nu-mi trebuiesc comori cu mii, nici cel mai mic avut,

De mai trăiesc, de vrei să știi, în tine am crezut.

Când eram singur și-așteptam erai doar o copilă,

Dar și atunci eu te iubeam crezând într-o idilă,

Mă linișteam cu ce urma când dorul mă silea

Să cred mai bine-n altceva, decât s-accept durerea.

Tu te plimbai mereu pe străzi, eu te priveam aievea,

Cum pașii tăi se înălțau și-naintai cu-aceștia,

Cum brațele se legănau cu palmele deschise,

Iar sufletul ți-l apărai cu porțile închise.

Se contopea iubirea mea cu-ntreaga ta ființă

Și tot ce mie-mi rămânea era doar o credință,

Să mai dureze doar o zi sau poate chiar o viață,

Să te iubesc n-aș înceta de n-aș avea speranță.

Când te priveam din depărtări mi-erai atât de-aproape

Și tresăream la fel ca luna când se-odihnea în ape,

Mi se părea privirea ta că umblă dupa mine

La fel cum soarele-i pe cer la pas cu orișicine.

Se naște timpul când eu mor în fiecare clipă,

Dar pasul meu nu-l voi purta neantului din groapă,

Clepsidra se întoarce iar și iar pe-aceeași parte

Copilă nu mai ești, femeie,nimic nu ne desparte.

Când tainele ni le-am unit cu dragoste curată,

Tot universul s-a ivit purtat pe noua boltă.

Și de era un mărginit pământul ca o astră,

Acum se-arată un infinit purtând iubirea noastră.

Cu părul tău atât de lung pământul mângâiai,

Cu ochii tăi atât de blânzi tot cerul cuprindeai

Și chipul tău blajin spunea prin zâmbetul tăcut

Că vrei să fii iubirea mea și tot ce n-am avut.

Eu te-am avut de la-nceput chiar dacă n-ai știut,

Să te iubesc din nou n-aș vrea-cât te iubesc de mult!

Și dacă timpul nu va vrea să ne păstreze lui,

Îi vom muri și-om învia, ca să trăim eternului.