Translate

marți, 29 iunie 2010

Dac-ai ști...

Dac-ai ști ce-nseamnă viața pe pământ să ți-o trăiești,
Vise multe, chiar dorințe celor dragi să-mpărtășești,
Nu ți-ai vinde cugetarea în adâncuri să-ți trădezi
Viața ta ce-o porți în palme, pașii ei în veac să-i pierzi.

Dac-ai ști ce e iubirea chiar și-atunci când suferi mult,
Lacrimi ce ascund privirea unui înger pe pământ,
Nu ți-ai pierde-n lumea asta sufletul neîmplinit
Sub povara ce o porți pentru ceea ce-ai greșit.

Dac-ai ști ce e speranța chiar și-atunci când nu mai crezi
În lumina ce se stinge o sclipire să mai vezi,
Nu ți-ai face veșnic ziua noaptea-n care să trăiești,
Nu te-nchizi în întuneric unde viață nu găsești.

Dac-ai ști ce e prezentul fără o secundă-n plus,
Unde timpul nu urmează pasul până nu s-a scurs,
Nu ți-ai pierde și prezentul, și trecutul plin de dor,
Pentru o secundă-n plus ce te duce-n viitor.

Dac-ai ști ce e durerea fără să arăți vreo-dat’,
Să iubești mai mult tăcerea, decât să fii lăudat,
Nu ți-ai pierde zâmbetul de pe chipul încruntat,
Viața ta n-ai socoti-o un nimic de lepădat.

Dac-ai ști ce e credința în ceva mai bun și sfânt,
În lumina necreată ce se lasă pe pământ,
Nu ți-ai căuta un idol după care să te-ascunzi,
Și-adevărul n-ar mai fi groapa-n care să te-afunzi.

Dac-ai ști ce-i nemurirea sufletului iubitor
Într-o viață ce-o trăiește ca o pasăre în zbor,
Nu ți-ai frânge singur aripi ca să te răzbuni pe toți,
Nici n-ai căuta plinirea în durerea celorlalți.

luni, 28 iunie 2010

Nu…exist!!!

Te îneci într-o mare de gânduri
Și petreci fără mine-n adâncuri,
Nu găsești nici comori și nici visuri,
Doar dorința de-a ajunge în ceruri.

Eu stau singur și mă-nchid lumii tale
Cugetând nopți întregi,  infernale,
Lacrima mea nu te arde în suflet,
Dar mă duce negreșit la tine în cuget.

Azi mi-e teama să privesc visul meu
Și traiesc fără el tot mai greu,
Pot renunța și la ziua de mâine,
Nu și la dragostea ce o port în mine.

Nu dor rănile adânci, sângerânde,
Cum dor clipele când nimeni nu m-aude,
Vom uita cine-am fost pe pământ
Dacă nu dobândim cerul sfânt.

În prezent voi trăi fără dor,
Fără clipe ce mă fac visător.
Ireal tu mă vezi lumii tale
Și m-ascunzi în adâncul cu stele.