Iubire din umbra singurătății

Trec zilele cum trec şi nopţile,mergând cu visele la pas,

E prea lumină şi nu văd,îmi ceri răspuns, dar nu am glas,

E întuneric şi-i tăcere,singurătatea-i ca  un rai,

Pentru că nimeni nu îţi cere,dar din iubire vrei să dai.

Luând de mână luna plină mă face visul împărat

Și văd cum soarele suspină că de lumină am uitat.

Mă pierd în întuneric iar şi iar mă afli în lumină,

Dar mă trezesc înconjurat de-acelaşi gol şi-aceeaşi vină.

Aştept tăcut cu aripi grele,privesc adânc în univers,

Mi-arată golul dintre stele,e-acelaşi drum pe care-am mers.

Mă risipesc în aşteptări şi parcă nici nu mai sunt viu,

Tu întregeşte-mă în zori,apoi să mor,şi-apoi să fiu!