Mai bine ai fi…

Ai fost aici, aproape de mine şi zâmbetul tău mi-aducea fericire,

Am crezut că există o parte din mine în inima ta dăruindu-ţi iubire.

Mi-e mult mai uşor când soarele-apune şi noaptea arată lumini ce nu sunt,

Şi sângele-mi curge făr’o rană deschisă şi ochii-s senini privind la pământ.

Ce bine ar fi să nu mai exist, când o clipă ar trece să nu te iubesc,

Ce bine ar fi dacă n-aş mai muri, să te-ating cu iubirea unui înger ceresc,

Ce bine ar fi să-mi spui că sunt mort, să nu mă mai tem de moarte şi dor,

Ce bine ar fi să-mi spui că trăiesc, ca aripi cu tine să unesc şi să zbor.

Cruce de dor

În câte chinuri şi pentru câte lacrimi am aşteptat atât de mult

Şi pentru ce iubiri şi pentru câte doruri am renunţat la tot ce sunt,

Nici timpul n-a contat, nici locul unde-am stat, nici faptul c-am visat,

Cu sângele şuvoi pe frunte , peste tot, în haine de torturi m-au îmbrăcat.

Şi câte zile-au fost şi câte clipe au trecut crezând că-s cele de pe urmă,

Dar fără rost… dar şi c-un rost mi se zărea un capăt de lumină,

Mă-ntreb de mii de ori şi îmi răspund de-atâtea ori-cum hotărârea e a mea?!

Dar nu îmi e de-ajuns să ştiu ce va urma , căci nu-i aceeaşi  calea.

Sarmana mamă, sărmanul tată cât m-au crescut şi iată-mă orfan,

Nu am nici o comoară, nu am decât povară a conştiinţei ce o am,

Mă-ntoarce la-nceput, mă duce mai departe cu fiecare gând,

Dar nu-s destule chinuri şi nici destule lacrimi ca să renunţ curând.

Un dumnezeu fiinţa ta!

Când viaţa-ţi pare doar o clipă şi când ţi-e greu crezând în ea

Nu fă din timpul tău risipă şi încrede-te-n iubirea ta,

Iar când durerea e prea mare şi nu e nimeni s-o oprească

Primeşte-o ca pe-o alinare, c-al tău păcat să-l curătească.

Şi vei primi atunci în tine pe cel ce vrea - sau nu - să vină

Şi vei-nţelege şi mai bine că a iubi nu este-o vină.

Nu te gândi că n-ai cu cine să-mpărtăşeşti iubirea ta,

Renunţă mai întâi la tine,sunt lângă tine,vei vedea.

Nu îndrăzni să spui vreodată că ai iubit destul în viaţă,

Căci nimeni nu o să te creadă şi dragostea-ţi va fi uitată.

Până la ultima suflare să crezi în tine, nu-nceta

Şi poţi numi-n asemănare, un dumnezeu, fiinţa ta!

Trăim pentru iubire

Respir suflarea ta în dragostea ce-o port pentru ființa ta,

Mă-nchin divinității și îmi jertfesc trăirea pe pământ,

Nu plâng ,nu râd și totuși c-am trăit din moarte voi gusta,

Și totuși c-am trăit și chiar de voi muri, iubirii încă sunt.

Pășesc din răsărit și până la apus visând lumina zilei,

Pășesc de la apus și până-n răsărit trăind ce am crezut,

Să zbori până la cer nu este de ajuns dacă iubirea e ce vrei,

Îndură și-umilința păstrând același drum și-abia e-un început.

Mai bine nu-ndrăzni decât să fii învins de propriile-ți puteri,

Mai bine ai lupta decât să fii condus de lumea-n care ești

Și chiar de n-ai curajul să te înfrunți și de-ncetezi să speri,

Nu poate nici păcatul, nici timpul, să te oprească să iubești.

Universul pot fi eu

Sunt oameni mulți și nu e nimeni în calea mea să se oprească,

Sunt multe voci și nu-i nici una adevărul să-mi grăiască,

Te cuprind dar nu te aflu când pașii urmăresc lumina,

Al tău e universu-ntreg, dar eu în ochii tăi sunt tină.

Peste nori sunt doar în vis, unde aripi nu se frâng,

Pe pământ sunt cine sunt, dar nici ochii nu mai plâng,

Te ating  și-abia că simți doar un gol căderii tale,

Porți în tine universul, dar n-ai loc iubirii mele.

Mai sunt ani și încă-o clipă, timpul însă nu-i al meu,

Ți-aș da clipa infinită, însă tu n-o vrei mereu,

Veșnicia mea e-o clipă de iubire pentru tine,

Tu iubește universul, dar o clipă și pe mine!

Ultima lacrimă

Și ultima lacrimă s-a dus pentru tine și ultimul gând de-ntristare,

Și ultima clipă s-a întors pentru mine, dar liniștea ei e prea mare.

Mă pierd ca o frunză purtată de vânt, uscată și arsă de soare,

Mai bine mi-ar fi pământul mormânt și zborul înalt o visare.

Atinge-mi privirea cu chipul tău blând și-nchide-mă în brațele tale,

Sărută-mă în taină pe frunte cu-n gând și vindecă rănile mele.

E ultima oară și nu pot să plâng ,e ultima clipă împreună,

Mai bine mi-ai face din brațe mormânt sau clipa aceasta eternă.

E ultimul drum, e ultima noapte în care se pierde odihna,

E ultima zi ,e ultimu-apus în care se-ascunde lumina.

Rămâi lângă mine, sau ia-mă cu tine, sau ultima lacrimă o varsă

Când clipa din urmă se-ntoarce la mine cu liniștea ei dureroasă.

Tabloul iubirii

Afară e soare și razele cad adormite pe păru-ți lucind,

O pădure departe ca o mare cu valuri adierii mângâierea cerșind,

O umbră aici încătușată-n lumină se-agață mereu de un nor

Și-n ochii-ți senini se văd ca-n oglindă iubiri, diamante de dor.

Pe trupu-ți misterul se așterne în mantii și golul se-ascunde în plin,

Un braț te-nconjoară și unul coboară tremurând ca un ultim suspin.

Obrazul tău neted sub buze îmi arde și zâmbetu-ți este timid,

Iar liniștea-ngână dragostea noastră și haosul este rănit.

Pământul se-oprește și timpul se pierde în urmele vechilor aștri,

Se-adună cu teamă, dar tot se destramă judecățile ochilor noștri.

Se vede pe cer tabloul iubirii în ecoul suflărilor noastre,

Priviți și ne-atingeți ,simțiți si aduceți ecoul iubirilor voastre.

Cuprinde-mă,tu poți!

Crispat mă-nalț ca munții și stau ascuns ca-ntr-o cavernă,

Privesc cu lacrimi râsul gol și cum renunță focul la lumină,

Tu ești cu mine și-mpotrivă când eu mă pierd în lume,

Mă-nfrânge , nu-mi voi apara o libertate fără tine.

Cuvântul este ne-nțeles când doar iubirea poate să-nțeleagă,

Ne este teamă să fim singuri, dar fuga asta o și neagă,

Un pas să facem înainte chiar la o mie înapoi,

Căci doar o clipă ne ajunge să nu fim singuri,ci amândoi.

Mă-ngrop în gânduri dureroase și fapta mi-o încătușez,

De crezi sau nu mai crezi în mine eu voi avea același crez,

Nu voi schimba nimic în lume și nu-ți voi cere nici un preț,

Măcar primește-a mea iubire ca pe un dar al meu măreț.

Scăpând acum de noaptea grea, în ochi îmi este răsăritul,

Cu brațele-mi cândva legate acum cuprind și universul,

Doar dragostea ce nu mi-a fost rănită,nici uitată,

Nu aș putea să o cuprind, doar mie, niciodată.